Din cauza unei pene de curent, frigiderul în care erau ţinute vaccinurile nu a mai funcționat, iar responsabilii au hotărât să distribuie de urgenţă dozele care ar fi fost alterate dacă nu erau folosite. Aşa au ajuns să fie vaccinați poliţişti şi angajații din penitenciar. Deţinuţii care au vrut au fost, de asemenea, imunizați cu serul anti-COVID. Chiar și cei care treceau prin fața unei farmacii au fost invitați să se vaccineze. Cu toții au primit un card care atestă că sunt imunizați, iar peste 28 de zile sunt așteptați pentru a doua doză.