Campanie de testare gratuită a glicemiei. Locațiile celor 14 puncte de testare gratuită

5 zile in urmă 14

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) împreună cu Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Spitalul Clinic Colțea și Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, cu sprijinul Primăriei Capitalei și al celor șase primării de sector, a ințiat luni cea mai amplă campanie de testare gratuită a glicemiei, „București, vezi cât de dulce ești”, anunță PMB.

Campania, care a fost lansată luni se va desfășura în 14 locații din Capitală până pe data de 07 octombrie 2022, programul de funcționare al centrelor de măsurare gratuită a glicemiei fiind luni-vineri, între orele 07:00 - 09:00.

„București, vezi cât de dulce ești!”, este sloganul sub care se desfășoară această acțiune de prevenție, scopul fiind conștientizarea de către toți bucureștenii a pericolului grav pe care diabetul îl reprezintă pentru calitatea vieții și sănătatea generală a fiecăruia dintre ei, în special atunci când boala nu este diagnosticată și tratată la timp.

“Prin susținerea necondiționată a acestei campanii, inițiată de către trei dintre unitățile noastre sanitare, respectiv spitalele Sf. Maria, Nicolae Malaxa și Colțea, o campanie dedicată profilaxiei și conștientizării unei maladii cu incidență extrem de ridicată, Administația Spitalelor și Serviciilor Medicale București reiterează interesul său constant pentru optimizarea calității serviciilor medicale și a stării de sănătate a populației și se preocupă, și sub această formă, pentru traspunerea în practică a celor trei elemente fundamentale ale promovării sănătăți: prevenție, protejarea sănătății și educația pentru sănătate”, transmite Oana Sivache, director general adjunct ASSMB.

Locațiile celor 14 puncte de testare gratuită a glicemiei deschise, din 19 septembrie și până pe 07 octombrie, în fiecare sector al Capitalei

• SECTORUL 1: Piața Amzei (cort); Piața Matache (cort); Spitalul Clinic „Sf. Maria” (cort, înfața unității sanitare)
• SECTORUL 2: Piața Obor (cort)
• SECTORUL 3: Magazinul Unirea (cort, ieșirea de la metrou - M2); Piața Universității (cort,
ieșirea de la metrou din laterala Spitalului Colțea); Dristor (cort, zona metrou)
• SECTORUL 4: Str. Străduinței nr.1B (cort); Șos. Berceni nr.50 (cort); Piața Sudului (cort)
• SECTORUL 5: Piața Rahova (cort); Stația de metrou Eroii Sanitari (cort, ieșirea de la metrou corespondentă SUUB)
• SECTORUL 6: Zona Pasajului Lujerului (cort); Piațeta Drumul Taberei, Nr. 34 (cort)

Dacă rezultatul testării glicemiei ridică semne de întrebare pentru cadrele medicale din punctele unde se face analiza, pacienții sunt sfătuiți să meargă la medicul de familie pentru a fi îndrumați cu bilet de trimitere către un medic specialist diabetolog. Spitalele administrate de ASSMB unde bucureștenii se pot adresa pentru diagnosticarea și tratarea diabetului zaharat sunt Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” și Spitalul Clinic Colentina.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă