Campanie de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor, lansată de Poliția Română

2 săptămâni in urmă 147

Campania denumită „Atingeri Nedorite” și care are ca scop prevenirea agresiunii sexuale asupra minorilor a fost lansată marți, 16 noiembrie, de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, potrivit unui comunicat de presă al IGPR, citat de Agerpres.

Proiectul a fost lansat în contextul creșterii numărului de cazuri de abuz sexual la nivel național în 2021, situații care au consecințe grave asupra victimelor, potrivit datelor IGPR și Asociației Telefonul Copilului.

”Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de informare a copiilor, părinţilor şi publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia”, transmite Poliția Română.

Agresiunea sexuală asupra minorilor este un fenomen global în evoluţie şi una dintre cele mai grave forme de criminalitate, cu unele consecinţe de lungă durată, pentru că marchează victimele pentru tot restul vieţii lor. În timp, amintirile se estompează, însă trauma nu trece niciodată. Tocmai de aceea, prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor trebuie să fie o prioritate a noastră, a tuturor, deoarece doar prin creşterea gradului de conştientizare şi iniţiative adecvate putem preveni acest act infracţional şi reduce numărul victimelor.

Comisarul-şef Ştefan-Andrei Linţă, împuternicit adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române:

În cadrul campaniei, care se va desfășura până la data de 31 mai 2022, copiii vor afla că pentru a se informa sau a primi consiliere specializată pot suna gratuit la numărul 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, sau pot scrie la [email protected] şi pe platforma online a organizaţiei https://www.116111.ro/.

De asemenea, există o pagină web destinată campaniei, https://www.116111.ro/AtingeriNedorite, care conține informații despre recunoaşterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicaţii despre impactul psihologic asupra victimei şi exemple de cazuri reale consiliate de organizaţie.

„Cazurile de agresiune sexuală în care copiii au primit sprijinul psihologilor Asociaţiei Telefonul Copilului ne dezvăluie o realitate de neacceptat, faţă de care trebuie să luăm atitudine. Conform datelor organizaţiei noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate din rândul adolescenţilor (50%) şi preadolescenţilor (31%), însă cifre alarmante s-au înregistrat şi la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani (10%) şi băieţi cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani (19%)”, a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Potrivit acesteia, în 56% dintre situaţiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, sau au avut gânduri şi gesturi extreme.

Iniţiativa este finanţată de Ambasada SUA în România.

Foto: 123rf.com

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă