Campanie a World Vision România pentru mese calde şi educaţie remedială destinate unor copii vulnerabili

3 săptămâni in urmă 11

World Vision România lansează campania "Porţia de bunătate", prin care cei care vor să facă o faptă bună pot dona pentru mese calde şi educaţie remedială destinate unor copii vulnerabili din mediul rural, potrivit unui comunicat al organizaţiei, transmis, marţi, AGERPRES. De Paşte, World Vision România lansează acest apel către cei care pot să ajute, printr-o donaţie prin SMS cu textul PAINE la numărul 8844 (cost 2 euro/ lună) sau pe site-ul World Vision România (https://bit.ly/2PVoMW4). Donaţiile vor fi destinate copiilor din proiectul organizaţiei "Pâine şi Mâine" şi se vor transforma în mese calde şi ore de ajutor la teme printr-un program de educaţie remedială, după un an în care foarte mulţi copii nu au avut acces la educaţie, iar situaţia familiilor din mediul rural este critică. Peste 37% dintre părinţii din comunităţile vulnerabile din mediul rural nu au reuşit să cumpere alimente sau au achiziţionat doar o parte din cele necesare, iar 41% au fost nevoiţi să adopte strategii de reducere a cheltuielilor familiale, conform datelor colectate de World Vision anul trecut. "Pandemia a afectat grav situaţia materială a familiilor care trăiesc în comunităţile vulnerabile din mediul rural. 60% dintre părinţi nu au lucrat în perioada pandemiei, iar 19% şi-au văzut veniturile diminuate ca urmare a concedierii, a şomajului tehnic şi a imposibilităţii de a lucra cu ziua", a menţionat World Vision România. Chiar şi înainte de 2020, potrivit datelor colectate de World Vision, în peste 11% dintre gospodăriile de la ţară copiii mâncau numai două mese pe zi. La nivelul întregului rural, proporţia acestora a crescut de la 5% în 2016 la 9% în 2018, ajungând la 11% în 2020. Această pondere urcă la 30% în cazul familiilor celor mai nevoiaşe. Din ce în ce mai mulţi copii de la ţară mănâncă mai puţin. În 2016, 66% dintre familii limitau cantităţile de alimente achiziţionate, iar în 2019 ponderea lor urca la 74%. Aproape jumătate (46%) dintre familiile de la ţară cumpără alimente pe datorie sau pe credit. În altă ordine de idei, trecerea orelor în online a atras după sine pierderi mari de învăţare. Cei fără posibilităţi materiale, fără acces la internet, echipamente şi programe de educaţie remedială, fără profesori calificaţi în metodologia predării digitale au fost cel mai afectaţi. 40% dintre elevii din mediile cele mai defavorizate nu au făcut deloc şcoală online şi au pierdut până în prezent circa 24 de săptămâni de şcoală, aproape două treimi de semestru, precizează World Vision România. Directorul executiv al fundaţiei, Mihaela Nabăr, a spus că programul "Pâine şi Mâine" este pentru foarte mulţi copii singura şansă ca ei să nu abandoneze şcoala. "O masă caldă şi două ore de ajutor la teme, cu un profesor calificat, ţin în viaţă şansa acestor copii la educaţie, la un viitor mai bun", a declarat Mihaela Nabăr. Până în prezent 1.250 de elevi din proiect au primit mâncare caldă la şcoală, ajutor la teme, haine şi alte resurse pentru nevoile de bază. AGERPRES/(AS-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)   Sursa foto: World Vision Romania/facebook.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă