Campania de transferuri a dinamoviștilor, subiect de glume: „Aduc jucători pe care nu i-a vrut nimeni. E ca-n «Supraviețuirea»”

1 lună in urmă 17

Articol de GSP - Publicat marti, 07 septembrie 2021, 19:12 / Actualizat marti, 07 septembrie 2021 19:25

Valeriu Răchită (51 de ani), fostul fundaș al Stelei, nu s-a declarat impresionat de campania agresivă de transferuri făcută de Dinamo, care a adus 8 jucători în ultimele zile.

Odată cu ridicarea interdicției la transferuri, Dinamo s-a întărit serios. Echipa pregătită de Dario Bonetti, care a adunat doar 6 puncte în primele 7 etape, a transferat 8 jucători, ultima mutare rezolvată fiind cea a atacantului Cătălin Țîră. Pe lângă Țîră, cu Dinamo au mai semnat portarul Plamen Iliev, fundașii Constantin Nica și Răzvan Popa, mijlocașii Cosmin Matei, Gabriel Torje și Cătălin Itu și atacantul Mirko Ivanovski.

Valeriu Răchită, după transferurile făcute de Dinamo: „Aduc jucători pe care nu i-a vrut nimeni”

Chiar și așa, Valeriu Răchită nu a fost impresionat de numele aduse de Dinamo. Fostul stelist și-a înțepat rivalii și a declarat că așteaptă un duel pe cinste între FCSB și Dinamo. Derby de România va avea loc duminică, 12 septembrie. 

„La Dinamo e filmul «Supraviețuirea», aduc jucători pe care nu i-a vrut nimeni, nu liberi de contract. Să nu avem 18 echipe la anul, ca să se mai salveze o dată. Văd că s-a refăcut cuplul Filip - Torje, sunt prieteni vechi, au apărut și în videoclipuri, dar poate le-a venit mintea la cap și nu mai sunt rebelii de acum ceva timp. 

Sper să fie un derby crâncen, ca atunci când se lăsa și cu o bătaie, așa era pe vremuri. Noi îi băteam, ei dădeau foc la tribună”, a spus Răchită, potrivit digisport.ro

FCSB dă peste o altă Dinamo

Dinamo vine după patru înfrângeri la rând, deci derby-ul arăta ca unul dezechilibrat, numai că roș-albii și-au întărit semnificativ lotul în zilele trecute. Ei au scăpat în mod surprinzător de sancțiunea pe care le-o dictase FIFA, interdicția de a legitima jucători noi, și din acel moment au operat zilnic achiziții.

Unii dintre nou-veniți au nume importante și au jucat multe meciuri în prima ligă: portarul Iliev, fost la Astra și la Ludogoreț, mijlocașii Torje și Cosmin Matei.

Bonetti îi va putea utiliza imediat pe câțiva dintre nou-veniți, așa că Dinamo va fi, de fapt, o altă echipă în disputa cu FCSB. Când nu puteau să achiziționeze jucători, „câinii” au folosit mulți tineri de la „satelitul” din „C” și așa ajunseseră să piardă încontinuu în campionat.

Cum arăta Dinamo înaintea pauzei: Eșanu - G. Crețu, Giafer, R. Grigore, A. Radu - Răuță, Ehmann, St. Filip - Bani, Moldoveanu, Sorescu

Cum o să arate noua echipă a lui Bonetti: Iliev - Nica, R. Popa, R. Grigore, Amzar - C. Matei, Răuță, St. Filip - Torje, Ivanovski, Sorescu

Match Preview. Totul despre FCSB - Dinamo

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Dănuț Lupu nu mai vrea să audă de Dinamo: „N-au vrut să înțeleagă nimic din ceea ce-am spus”

Ce pun la cale fanii lui Dinamo: o nouă „injecție” financiară în club + cum se implică Steliano Filip

Playtech: BREAKING: Ianis Hagi are covid-19. Cum și-a dat seama că are virusul și care e starea lui


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă