Campania de interes public "Salvează Copiii Erei COVID" - aprobată de CNA

2 luni in urmă 25

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat marţi o cerere a Organizaţiei Salvaţi Copiii de difuzare a unor spoturi din campania de interes public "Salvează Copiii Erei COVID! Sponsorizează cu 20% din impozitul pe profit", dedicată strângerii de fonduri pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale vitale salvării copiilor. "Chiar şi în Era COVID există pneumonii, accidente, malformaţii, prematuritate, edeme, encefalite, meningite, congestii, tumori, atrezii, distrofii, anemii, rahitism, hepatite, stazii, infecţii, arsuri. Sponsorizează cu 20% din impozitul pe profit dotarea spitalelor cu echipamente medicale vitale. Salvează copiii Erei COVID", se arată în spotul Salvaţi Copiii. Silvia Burcea, reprezentantul Salvaţi Copiii, a afirmat că prin acest clip organizaţia doreşte să atragă atenţia asupra necesităţii dotării spitalelor de copii cu aparatură medicală necesară protejării împotriva infectării cu COVID 19. "Avem nevoie de susţinerea companiilor până la sfârşitul anului, deoarece avem încă 17 spitale care ne solicită ventilatoare, incubatoare pentru transport. Este o situaţie destul de gravă în ţară în ceea ce priveşte copiii care se nasc şi trebuie izolaţi imediat ca să nu ia COVID. Foarte, foarte mulţi medici nu au aceste echipamente de bază şi de aceea vă solicităm ajutorul", a spus reprezentantul Salvaţi Copiii. Dorina Rusu, membru CNA, a pledat pentru aprobarea cererii. "La început, când am văzut titlul, mi se părea de distopie, dar, văzând spotul şi ascultând ce spuneţi dumneavoastră, mi se pare justificat titlul ăsta. Chiar este de distopie, dar e lumea pe care o trăim", a spus Rusu. "Din păcate. Din păcate, da", a completat preşedintele CNA, Monica Gubernat. Potrivit CNA, Spotul Salvaţi Copiii va fi difuzat, conform legii, până pe 30 decembrie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă