Calendar ortodox 28 ianuarie. Ce sfânt important sărbătorim azi

4 săptămâni in urmă 19

Calendar ortodox 28 ianuarie. În această zi de joi îl sărbătorim pe Sfântul Efrem Sirul. Mare sărbătoare pentru toți creștinii. Află care a fost viața Sfântului Efrem și cum a reușit să aibă o credință atât de puternică, dar și cum și-a pus viața în mâna Domnului și niciodată nu s-a gândit la el, decât la Cel de Sus și la binele semenilor.

Sfântul Efrem Sirul, sărbătorit la 28 ianuarie

La data de 28 ianuarie îl sărbătorim pe Sfântul Efrem Sirul, unul dintre cei mai iubiți Sfinți. Încă de la o vârstă fragedă, el a fost educat să-L iubească pe cel de Sus. Părinții săi au fost creștini și l-au înconjurat de iubire, bunătate și smerenie. Deși unde se născuse existau o mulțime de religii păgâne, Sfântul a reușit să se sustragă de la tot și nu și-a pierdut credința.

Amânarea ratelor la bănci în 2021. Miercuri, 27 ianuarie, Guvernul a stabilit condițiile

Efrem este botezat de tânăr și apoi hirotonit diacon. El a fost înzestrat cu darul lacrimilor. De fiecare când plângea, lacrimile lui se transformau în versuri și erau sursă de inspirație. Chemarea la Domnul a avut-o de mic, de când în fața lui s-a produs parcă o minune. Doar uitându-se la o vie cu struguri, aceasta a început să se umple de roade. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri.

Înainte să moară, i-a rugat pe cei din jur să-l pună în mormânt străin, să nu-l plângă și să nu-i aducă flori, ci doar să se roage.

Sfântul Efrem a luptat pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L face cunoscut printre oameni. De la Sfântul Efrem ne-au rămas peste 400 de imne, scrieri teologice și imnuri. Cea mai cunoscută compoziție este rugăciunea care îi poartă numele și care se rostește și în biserici în Postul Mare.

Rugăciunea Sfântului Efrem

Rugăciunea închinată Sfântului Efrem este una extrem de puternică. Sfântul Efrem obișnuia mereu să aibă grijă de cei din jur, să se asigure că nu le lipsește nimic. Mai mult, îi hrănea pe cei săraci și se lăsa pe el pentru binele semenilor.

Prin această rugăciune îi putem cere sfântului să ne ajute și să fie alături de noi în cele mai grele situații. Rostește această rugăciune ori de câte ori simți nevoia, în orice moment al zilei.

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă