Calendar ortodox 23 noiembrie 2021. Sfântul Antonie de la Mănăstirea Iezeru, mare făcător de minuni, te ajută să-ți întemeiezi o familie

1 săptămână in urmă 38

Sărbători religioase 23 noiembrie 2021

Ortodoxe: Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea

Greco-catolice: Sf. ep. Amfilochie; Sf. ep. Grigore

Romano-catolice: Ss. Clement I, pp. m. *; Columban, abate *; Lucreţia, m.

Calendar ortodox 23 noiembrie 2021. Cine a fost Sfântul Cuvios Antonie de la Mănăstirea Iezeru Vâlcea

Sfântul Antonie a trăit pre vremea domnitorilor Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, scrie crestinortodox.ro. Acesta provenea dintr-o familie de creștini din satele Olteniei.

Pentru că s-a simţit atras de viața aleasă pe care o duceau călugării de la Mănăstirea Iezeru, a intrat frate în acest schit. Dorind să sporească nevoințele monahicești, a cerut binecuvântarea Episcopului să meargă la Sfântul Munte Athos. Însă acesta a considerat că este de mare folos multora, aşa că l-a sfătuit să renunțe.

Citeste si Credincioşi vaccinaţi, daţi afară din biserică. DSP face anchetă: „Li s-a atras atenţia să nu poarte mască, li s-a smuls masca de pe faţă”. Predică anti-vaccin la mănăstirea Sihăstria din Neamţ

Cuviosul Antonie îi ascultă sfatul și se retrage într-o peşteră, la câțiva kilometri de schitul Iezeru. Aceasta i-a devenit chilie și loc de reculegere. Alături, a început să sape în stâncă un mic paraclis. În această bisericuță s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, până la sfârșitul vieții. Cobora la schit doar în duminici și sărbători pentru a asculta Sfânta Liturghie și a primi Trupul și Sângele Domnului.

Cuviosul Antonie a stat în sihăstrie 28 ani și a trăit în total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost în 23 noiembrie 1719. Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în Biserica Schitului Iezer. O părticică din Sfintele sale Moaște se află și la Schitul Dârvari din București.

Calendar ortodox 23 noiembrie 2020. Rugăciune către Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea

Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe părintele nostru Antonie de la Iezerul, ca să ne fie ajutător şi mijlocitor în nevoinţele noastre. Dacă nu am avea pe sfinţii tăi rugători, ce ne-am face noi?

Sfinte Părinte Antonie, toată viaţa ai închinat-o iubirii de Dumnezeu. Coboară o picătură de iubire şi pentru noi. Suntem răi şi cu păcate de moarte, dar nu deznădăjduim de mântuirea noastră, alergând şi la sprijinul tău. Roagă-te, Sfinte Părinte Noule Antonie şi pentru noi, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea lumii către Hristos. Amin.

Citeste si ÎPS Teodosie sfidează autorităţile. „Cum era moda să ne împărtăşim cu mai multe linguriţe! Doamne fereşte! Este mare păcat!”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă