Calendar ortodox 12 aprilie 2021. Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Rugăciune pentru ajutor imediat

3 săptămâni in urmă 25

Sărbători religioase 12 aprilie 2021

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Sava de la Buzău

Greco-catolice: Sf. ep. Vasile de Parion și sf. Sava de la Buzău

Romano-catolice: Ss. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.

Calendar ortodox 12 aprilie 2021. Cine a fost Sfântul Mucenic Sava de la Buzău

Sfântul Mucenic Sava s-a născut în anul 334, într-un sat din zona Buzăului, potrivit crestinortodox.ro. Împreună cu părintele său duhovnicesc au convertit la creștinism numeroși daco-români, goţi și „barbari” închinători la idoli din ţinutul Buzăului.

În primăvara anului 372, a treia zi de Paști, cei doi au fost prinşi de ostaşi, legaţi şi bătuţi, făcându-li-se multe răni pe trup, ca să se închine idolilor și să mănânce cele jertfite lor. Pentru că i-a înfruntat cu curaj, Sfântul Sava a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn de gât, l-au aruncat în râul Buzău.

Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava la vârsta de 38 de ani. Moaștele sale au fost luate de creștini și ascunse. Apoi, de frica goților, „au fost trecute din țară barbară în România”, adică în Imperiul Român, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.

Citeste si Masă Paşte 2021. În ce condiţii stăm alături de familie. Precizări oficiale

Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, „de a-i trimite moaște de sfinți„, prezbiterii din Dacia au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoțite de o scrisoare. Scrisoarea, întocmită de un preot învățat din Dacia sau de Sfântul Bretanion de la Tomis, poartă titlul „Epistolă a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) către Biserica lui Dumnezeu ce se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale„. Ea a fost adresată, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că și în Dacia Carpatică sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.

Calendar ortodox 12 aprilie 2021. Rugăciune către Sfântul Sava pentru ajutor imediat

Sfinte mucenice Sava, alesule al lui Hristos, care din tinereţe ai urmat calea Bisericii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, care cinstim cu multă evlavie ale tale nevoinţe şi pătimiri pentru dreapta credinţă.

Adu-ţi aminte de toţi binecredicioşii ţării noastre, ca şi noi să dobândim milă şi har înaintea lui Dumnezeu.

Fii rugătorul nostru fierbinte înaintea Dreptului Judecător în Ziua cea mare a Dreptăţii lui Dumnezeu, care va să vie.

Ajută-ne, Sfinte mucenice Sava, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, să iubim cele cereşti şi să cugetăm mereu la cele veşnice, pentru ca şi noi să ne învrednicim a moşteni împărăţia cerească împreună cu toţi sfinţii.

Citeste si Preţ miel Paşte 2021. Cât a ajuns să coste carnea cu doar o lună înainte de Învierea Domnului. Prețurile în UE au explodat

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă