Bursa de la Bucureşti a câştigat 2,93 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

1 lună in urmă 9

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 2,93 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,6%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 15,61% în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 180,537 miliarde de lei în perioada 29 martie - 2 aprilie, de la 177,602 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă. În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 181,701 milioane de lei, faţă de 157,163 milioane de lei, în perioada 22 - 26 martie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 1 aprilie, când s-au consemnat 58,46 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 2 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de 14,51 milioane de lei. Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 36,031 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 1,04%. În top 3 se mai află Evergent Investments, cu schimburi de 27,274 milioane lei şi o stagnare în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Romgaz, cu tranzacţii de 19,184 milioane de lei (2,95%). Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile SSIF BRK Financial Group (+19,68%), Grupul Industrial Electrocontact (+18,18%) şi Aerostar (+15,38%). La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Retrasib, care au înregistrat un declin de 12,40%, urmate de cele ale Promateris (-10,80%) şi ale VES (-9,15%). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: George Coman, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă