Bunicul elevilor Laude-Reut, profesorul Alexandru (Sandu) Singer, nu mai este printre noi

1 lună in urmă 2

S-a nascut la Braila in 1932, intr-o famile de clasa mijlocie. Bunicul sau este un cunoscut "croitor de veste" pentru lumea buna din Braila, iar tatal, palarier. Familia se muta la Bucuresti cand Alexandru are doar doi ani si primii ani sunt prolifici, dar razboiul vine sa distruga afacerea familiei in timp ce tatal sau ajunge intr-un lagar de munca din Moldova. Creste in grija mamei si foarte tanar, la 13 ani, ajunge ucenic electrician, lucrand chiar la instalatiile electrice din actualul sediu al Guvernului.

Cartile sunt universul lui si continua sa studieze chiar si in perioada dura a razboiului, astfel incat dupa razboi va continua scoala si se inscrie la facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti, unde isi gaseste adevarata vocatie.

In 1955, la finalizarea facultatii, fiind deja casatorit cu Elena, profesoara de biologie, pare sa fi intalnit una din piedicile faptului ca este evreu. Nu li se admite repartizarea in acelasi oras, ceea ce il afecteaza dur. Se lupta cu administratia, dar o perioada nu are succes, asa ca se angajeaza la abia-infiintata Televiziune Romana, fiind cameraman cateva luni. In fine, este chemat si li se repartizeaza posturi in Oradea, sau aproape, lui ca Indrumator Cultural la Feliz (Baile Victoria) iar Elenei, ca profesoara intr-un sat alaturat. Cativa ani, Sandu lucreaza chiar in Baile Felix fiind unul din cei care revitalizeaza si "nasc" viitoarea statiune, initiata de Dr. Popovici.

Oradea are o intensa viata culturala si Sandu se implica activ, scrie, face parte din colectivul redactiei Familia si devine profesor de Filosofie la celebrul Liceu Gojdu. E profund implicat in viata culturala a Oradei colaborand cu Teatrul, revista, si alte institutii culturale. In paralel, isi continua pasiunea din facultate pentru Sociologie si lucreaza activ in actiuni de sociologie aplicata in tara alaturi de profesorul si indrumatorul sau Octavian Neamtu, colaborator apropiat al lui Gusti.

In anii '60, este anchetat de securitate pentru ca a primit invitatie la un Congres de Sociologie in Anglia, unde evident nu ajunge. In schimb continua sa scrie analize si sa coopereze cu profesori europeni, si este primul care introduce notiunea de Educatie a Adultilor in Romania, fiind publicat atat in tarile socialiste cat si in Canada, Suedia si Germania.

In 1972, la infiintarea primului Minister al Culturii si Educatiei Socialiste, este chemat la Bucuresti sa faca parte din echipa de promovare a culturii.

In ciuda efervescentei sale profesionale (sau poate tocmai de aceea) incepe sa fie "luat la ochi" si in 1980 e chemat la Suzana Gadea, care il cearta ca e "prea bagaret si opinionat" si il muta din minister. Initial i se propune sa lucreze la Editura Politica, pozitie pe care o refuza, fiind un loc prea politizat, si astfel ajunge redactor la Editura Ion Creanga, unde va lucra pana dupa Revolutie, lansand o minunata colectie de carti pentru copii si gasind o familie de pasionati de cultura cu care colaboreaza intens.

Chiar daca se pensioneaza oficial in 1992, e abia inceputul unei noi ere pentru Sandu. Devine directorul unei mici edituri private, isi intensifica colaborarile internationale si participarea la Conferinte pe tema Educatiei Adultilor, si organizeaza la Bucuresti o mare conferinta cu aceasta tema cu sprijin UNESCO.

Continua prin a lucra cu drag alaturi de Zigu Ornea la Editura Hasefer, face redactare pentru nenumarate carti ale autorilor evrei din tara si strainatate, si devine Directorul editurii dupa disparitia lui Ornea.

Abia la varsta de 76 de ani va renunta sa munceasca organizat, despartindu-se cu greu de pasiunea sa.

Totusi, continua sa redacteze si sa tipareasca carti pentru prieteni si colaboratori freelance, calatoreste in toata lumea, din New York pana in Norvegia, scrie pentru Observatorul Cultural, Dilema si Adevarul Cultural, se implica in viata comunitatii evreiesti si primeste Premiul Safran in Elvetia.

Cel mai satisfacator pentru el in acesti ultimi ani este sa lucreze voluntar la Complexul Educational Laude-Reut, sa fie implicat si sa ajute, elevii atasandu-se si iubindu-l ca pe un bunic care le citea povesti. Abia in ultimii cativa ani, sanatatea nu ii mai permite sa fie atat de fizic activ pe cat isi doreste mintea lui, inca ascutita, si se retrage.

Sandu Singer a fost un exemplu de pasiune si dedicatie, si va ramane unul pentru familia pe care o lasa in urma si pentru nenumaratii cunoscuti, parteneri si prieteni pe care viata lui i-a atins.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă