Bulgaria: 6 oficiali din ministerul apărării și serviciile de informații, acuzați de spionaj în favoarea Rusiei, cea mai mare rețea de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

1 lună in urmă 7

Procurorii bulgari au anunțat vineri că au pus sub acuzare șase cetățeni bulgari, inclusiv înalți oficiali din ministerul apărării și din serviciul de informații militare pentru spionaj în favoarea Rusiei, relatează Reuters.

Ivan Gheșev, procurorul general al Bulgariei, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că este primul caz în care o asemenea rețea de spionaj a fost descoperită în Bulgaria de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Cinci dintre suspecți au fost arestați în Sofia ca parte a unei operațiuni desfășurate la nivel național, unul dintre bărbați încercând să fugă, potrivit procurorilor.

Aceștia au declarat că foști oficiali din serviciul de informații militare al Bulgariei au recrutat persoane cu acces la informații clasificate ale Bulgariei, NATO și Uniunii Europene.

Liderul grupului și-a folosit soția pentru a transmite informațiile unui oficial de la ambasada Rusiei din Sofia, a afirmat Siyka Mileva, purtătoarea de cuvânt al procurorului general al Bulgariei.

„Putem concluziona că grupul infracțional a reprezentat o amenințare serioasă la adresa siguranței naționale prin colectarea și transmiterea unei țări străine de informații care constituie secrete de stat pentru Bulgaria, NATO și Uniunea Europeană”, a afirmat Mileva.

Procurorii au mai afirmat că grupul a operat o perioadă îndelungată și că investigația este în derulare.

Bulgaria a expulzat șase diplomați ruși acuzați de spionaj în favoarea Rusiei în ultimii doi ani.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă