Bugetul de stat pe 2021 a trecut de comisiile din Parlament fără modificări. Urmează votul din plen. Ce și-au reproșat PNL și PSD

1 lună in urmă 1

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. Proiectul nu a fost modificat față de varianta trimisă de Guvern iar plenul reunit al Parlamentului va dezbate actul normativ luni iar marți va avea loc votul final.

S-au înregistrat 25 de voturi "pentru" şi 16 voturi "împotrivă".

În dezbaterile din comisii nu a fost adoptat niciun amendament, proiectul fiind trecut în forma Guvernului.

Discuțiile s-au încins astăzi când a venit vorba de banii pentru pensii și salarii. Social-democrații au cerut explicații ministrului Muncii privind creșterea nerealizată a punctului de pensie cu 40% și despre majorarea alocațiilor. Ministrul Raluca Turcan abia a vut răgaz să răspundă printre țipetele parlamentarilor Puterii și ai Opoziției.

Gabriel Zetea, deputat PSD: “Cum vă uitați în ochii unui român când acum două luni de zile în campanie electorală și în județul Maramureș ați spus că veți crește veniturile populației iar astăzi, la două luni de zile după, faceți exact contrariul”.

Florin Roman, deputat PNL: “Haita sare pentru că ați avut curaj să vă băgați în pensii speciale și doare. Haita sare pentru că ați atacat cumulul pensiei cu salariul și domnul (Dumitru – n.red) Coarnă (deputat PSD – n.red.) stă și se gândește oare ce-i mai bine să fii? Să fii și șef de sindicat în Poliție și parlamentar (...) Voi v-ați bătut joc de pensionari, de copii (...) de asta sunteți unde sunteți”.

Ema Stoica, jurnalist Digi24: Cel puțin în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat ca bugetul să treacă fără nicio modificare. Chiar și anul trecut, când a fost o asumare pe proiectul de buget pe 2020 în Parlament au reușit cei de la USR să introducă un amendament în plus, ceea ce înseamnă că legea nu a trecut de Parlament la fel cum a venit din Executiv.

Trei zile au durat dezbaterile. Deși inițial erau programate până undeva la miezul nopții, acestea s-au terminat cu câteva ore bune înainte de finalul programului.

Nu ne așteptăm să fie modificat bugetul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului de luni, atunci când se vor dezbate și restul amendamentelor care au mai rămas.

Atât cei din Coaliție cât și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, spuneau că nu vor să sufere modificări proiectul de buget care a venit din Guvern. A fost depus un singur amendament, din partea UDMR, pentru că există o eroare în proiect, însă când cei de la Ministerul Finanțelor au explicat că nu este nicio eroare, și-au retras amendamentul.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei, transmite Agerpres.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.

Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.

Bugetul asigurărilor sociale de stat, avizat favorabil

De asemenea, comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au avizat favorabil, sâmbătă, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021, în forma iniţiatorului, transmite Agerpres. Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat bugetul cu 25 voturi "pentru" şi 16 "împotrivă".

Conform proiectului, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020 şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

Documentul mai precizează că prin proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 se asigură repartiţia produsului intern brut pentru domeniul social ce priveşte sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. În anul 2021 pentru susţinerea acestor două sectoare se alocă 8,4% din produsul intern brut.

Editor : A.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă