Budescu are probleme la Damac: "Nu a fost adus la cerința antrenorului"

1 lună in urmă 2

Liga 1: Universitatea Craiova - Botoșani, sâmbătă, 14:30, Digi Sport 1

Liga 1: UTA Arad - CFR Cluj, sâmbătă, 21:30, Digi Sport 1

O spune Ciprian Panait, fost secund la Al Hilal și bun cunoscător al fotbalului din țările arabe.

"Cred că are probleme acolo. Deja are probleme. Am văzut imagini pe Twitter... el nu a fost opţiunea antrenorului, ci a celor din conducere. Nu a fost adus la cerinţa antrenorului şi asta e foarte important.

Cei din conducere au fost impresionaţi de ce a făcut Budescu la Al Shabab. Au crezut că va juca la fel, dar atunci era pregătit de Şumudică, un antrenor care ştie foarte bine cum să lucreze cu el. Un antrenor care nu îl cunoaşte pe Budescu îl limitează mult. Nu ştie să îl pună în evidenţă. Din păcate, nu cred că va reuşi acolo", a spus Ciprian Panait la Look Sport.

Budescu a jucat până acum 3 meciuri la Damac.

Constantin Budescu poate ajunge în vară la FCSB

Budescu a semnat cu Damac pe 7 februarie. Fostul mijlocaș al Astrei a semnat un contract pe un an și jumătate.

Până în această vară, jucătorul de 32 de ani va primi 600.000 de euro, însă din acel moment se poate întoarce în Liga 1, la FCSB, după discuția cu Gigi Becali.

Budescu a mai jucat la FCSB în perioada 2016 - 2017. În 37 de partide a reușit 13 goluri și 12 pase decisive, dovedindu-se profitabil pentru Gigi Becali, care l-a vândut pe două milioane de euro în Arabia Saudită, la Al Shabab.

După 21 de etape, Damac este pe locul 15 din 16 echipe în prima ligă a Arabiei Saudite.

Budescu are 15 selecții și cinci goluri pentru echipa națională.2 milioane de euro este valoarea actuală a lui Budescu, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. Etichete: constantin budescu , fcsb , ciprian panait , damac
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă