Bucurie mare pentru Simona Halep. Ce a sărbătorit fostul lider mondial

1 săptămână in urmă 17

Bucurie mare pentru Simona Halep. Fostul lider mondial a încheiat un sezon foarte dificil, presărat cu accidentări. Halep a reușit, totuși spre final, să revină în Top 20 mondial. Dar marea realizare a anului a fost în plan personal, ea căsătorindu-se cu Toni Iuruc, cu care avea o relație de peste 2 ani. Zilele acestea, jucătoarea din Constanța a mai avut un motiv de sărbătoare în familia sa.

Bucurie mare pentru Simona Halep

Bucurie mare pentru Simona Halep. Fostul lider mondial a încheiat un sezn dificil. A trecut prin cea mai gravă accidentare din carieră, o dublă ruptură musculară la gambă, ce a socs-o „din circuit” vreme de 3 luni. A ratat, din acestă cauză, toate obiectivele majore: Roland Garros, Wimbledon, Jocurile Olimpice, dar și Turneul Campioanelor.

Simona Halep a reușit să își revină pe ultima „sută de metri”. A jucat finala la Transylvania Open și a ajuns în semifinalele turneului de la Linz, de unde s-a retras, însă, tot din cauza unei accidentări. La genunchi, de această dată. Dar, aflată în Austria, actualul număr 20 WTA a dezvăluit, în cadrul unui interviu, câteva lucruri despre viața personală. Inclusiv câți copii și-ar dori.

Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. Anul viitor va fi nunta tradiţională, la biserică. Am timp destul să aleg rochia. Sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt”, i-a declarat Simona Halep realizatoarei interviului, Barbara Schett.

Ce a sărbătorit fostul lider mondial

Simona Halep a decis să-și ia o vacanță, după turneul de la Linz. Și nu oriunde, ci în „Orașul îndrăgostiților”, Paris, alături de soțul său, Toni Iuruc. Ea a postat câteva fotografii din capitala Franței, una dintre ele stârnind speculații privind o eventuală sarcină a campioanei. Simona Halep și soțul său își țin mâna, protector, pe presupusa burtică de viitoare mămică, ceea ce a creat valuri în rândul fanilor și internauților.

Simona Halep a avut, la finalul săptămânii trecute, și alt motiv de bucurie. Soțul său, Toni Iuruc, cu care s-a căsătorit în 15 septembrie, și-a sărbătorit ziua de naștere, el împlinind 43 de ani. Pe mai multe conturi de Instagram asociate cu Simona Halep au fost postate urări de „la mulți ani” pentru soțul jucătoarei. „Îți multumim că o faci pe Simona fericită și de-abia așteptăm nunta cea mare de la anul”, a fost mesajul de pe unul dintre ele.

La rândul ei, Simona Halep a postat pe contul personal o imagine cu tortul de ciocolată dăruit lui Toni. Unul de ciocolată, feblețea marii campioane. Simona Halep va mai participa, înainte de Crăciun, la un turneu demonstrativ ce se va disputa în Africa de Sud. Ea va evolua în competiția din 18 și 19 decembrie alături de alte mari jucătoare, foste lidere mondiale, Venis Williams și Martina Hingis.

 

The post Bucurie mare pentru Simona Halep. Ce a sărbătorit fostul lider mondial appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă