Bucureştenii, soluţii de criză pentru a avea apă caldă. Vânzările pentru astfel de aparate s-au dublat: "Am fost foarte mulţumit. Costurile sunt mult mai mici"

1 săptămână in urmă 36

Sătui să facă duş cu apă rece sau băi la lighean, bucureştenii fac coadă să cumpere robineţi care încălzesc apa imediat. 

Bucureşteni: Ştiu că are şi vecina, şi toţi. Sunt foarte mulţumiţi. Cred că toţi o să ne punem.

- Chiar eu am cumpărat. Am fost foarte mulţumit. Costurile sunt mult mai mici. Dacă iei un boiler, te costă mult mai mult să încălzeşti o cantitate mai mare, decât instantul respectiv. 

200 de lei din buzunare ca să aibă apă caldă oricând

Preţul unui astfel de robinet poate trece de două sute de lei. În plus, şi gândul la factura de curent dă fiori reci ca apa fără sistem de încălzire. 

Bucureşteni: Deocamdată, nu avem posibilitatea să luăm.

- Normal că ar fi bun, dar mă gândesc că şi consumă energie şi acum eneregia este destul de scumpă, nu ştiu dacă sunt atât de rentabile. 

Chiar şi aşa, reprezentanţii magazinelor de profil spun că vânzările s-au dublat. 

Andrei, reprezentant magazin: Cererea faţă de anul trecut pot să zic că este mai  mare pentru tot ce însemană parte de producerea aoei calde menajere. Sunt atât la partea de boilere, cât şi la parte de instante. 

Daniel Apostol, reprezentant magazin: Vânzarea pe robineţi este în continuă creştere. Vindem dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ne ajută foarte mult şi temperatura de afară. 

Un astfel de robinet consumă aproximativ 3 kwh. Sunt însă şi dispozitive cu un consum mai mare. 

Andrei, reprezentant magazin: Acesta este un robinet simplu. Îl conectăm efectiv în partea de jos la apă rece. Se bagă în priză. Consumul pentru un astfel de robinet este undeva la 3 kwh. Instant electric pentru duş. Au nevoie de un montaj mai special. Nu se pot alimenta direct cu priză. Au un consum de 5,5 kwh.  

Cine vrea apă caldă aşa trebuie să se aştepte la o factură mai mare la energie electrică. 

Andrian Negrescu, economist: Soluțiile de încălzire și apă caldă pe curent electric vor face ca facturile plătite de români să fie dacă nu triple cel puțin duble față de anul trecut, în condițiile în care aceștia vor depăși cu ușurință pragul de 255 kw oră și nu vor mai beneficia de prețul plafonat.  

În ultimele luni şi vânzările pe platforme online pentru astfel de produse au crescut cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri economice » Bucureştenii, soluţii de criză pentru a avea apă caldă. Vânzările pentru astfel de aparate s-au dublat: "Am fost foarte mulţumit. Costurile sunt mult mai mici"

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă