Bucăți dintr-un avion au căzut peste casele unei localități din SUA. „Resturile au început să cadă ca ploaia”

2 luni in urmă 1

Un avion al companiei United Airlines cu destinația Honolulu, a suferit o defecțiune la motorul său din dreapta, iar bucăți din aeronavă au căzut peste casele din Denver, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA, informează BBC.

Un pasager a declarat agenției de știri AP că pilotul făcea un anunț, în momentul în care a avut loc o explozie puternică.

„Avionul a început să tremure violent, am pierdut altitudinea și am început să coborâm”, a spus David Delucia.

El a adăugat că el și soția lui și-au așezat portofelele în buzunare astfel încât „în caz că ne prăbușim, să putem fi identificați”.

Mai multe imagini postate pe site-urile de socializare au arătat un fum gros la motor. Un videoclip, aparent filmat din interiorul avionului, arată un motor în flăcări și fără carcasă.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la puțin timp după ora locală 13:00. Poliția din Broomfield, localitate din zona metropolitană Denver, i-a îndemnat pe rezidenți să nu atingă sau să mute resturile avionului.

FAA și Consiliul Național pentru Siguranță în Transporturi au anunțat că efectua o investigație.

Un locuitor din Broomfield a declarat pentru CNN că a văzut bucăți din avion în aer și s-a adăpostit împreună cu copiii săi când acestea au început să cadă.

„Am văzut cum avionul a trecut, apoi am auzit o explozie puternică și când am ridicat ochii am văzut un fum negru pe cer”, a spus Kieran Cain.

”Resturile au început să cadă ca ploaia. Parcă pluteau și nu păreau foarte grele, dar de fapt, privind acum la ele, sunt piese gigantice împrăștiate peste tot”, a adăugat Kieran Cain.

w_56713123Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

FOTO: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă