British Museum a identificat o rară placă sumeriană, veche de 4.000 de ani, pe care o va restitui Irakului

5 luni in urmă 44

British Museum a ajutat Poliţia britanică să identifice o rară placă sumeriană, veche de 4.000 de ani şi furată din Irak, care va fi restituită în curând ţării sale de origine, au anunţat luni reprezentanţii instituţiei londoneze, citaţi de AFP. Originile obscure ale artefactului, scos la licitaţie în mai 2019 şi prezentată ca o tabletă akkadiană din Asia Centrală, au atras atenţia Poliţiei din Marea Britanie, care a făcut apel la expertiza celebrului muzeu din Londra. Obiectul, sculptat în calcar şi reprezentând un bărbat care poartă o fustă tipic sumeriană, provenea în realitate dintr-o placă murală votivă, ce datează din jurul anului 2400 î.e.n. "Plăcile precum aceasta sunt extrem de rare, nu mai există în zilele noastre decât aproximativ 50 de exemplare", au explicat experţii de la British Museum într-un comunicat, considerând că descoperirea este "pasionantă şi importantă". Toate plăcile au fost găsite în siturile unor importante oraşe sumeriene, situate pe teritoriile actuale deţinute în prezent de Irak şi Siria. Potrivit cercetătorilor, stilul deosebit al acestei plăci este tipic pentru sudul Irakului şi urme de arsuri acreditează teoria conform căreia artefactul provine cel mai probabil din situl Tello (fostul oraş sumerian Girsu), unde au fost descoperite şi alte obiecte ce prezentau arsuri similare. "Această piesă a fost sustrasă ilegal din Irak", au afirmat specialiştii de la British Museum, conform cărora situl menţionat "a fost intens jefuit la sfârşitul secolului al XIX-lea", dar şi în timpul Războiului din Golf (1990-1991) şi al războiului din Irak din 2003. "Angajat în lupta împotriva comerţului ilicit", British Museum se declară "încântat să contribuie la restituirea acestui obiect important către Irak", care va fi expus în locaţiile sale în aşteptarea datei de restituire, în urma unui acord cu autorităţile irakiene. Ambasadorul irakian din Regatul Unit al Marii Britanii, Jaafar Al-Sadr, a salutat "formidabila cooperare" dintre British Museum şi ţara lui, adăugând că "şi alte artefacte vor fi restituite în viitorul apropiat". Din 2009, British Museum a contribuit la retrocedarea a peste 2.300 de antichităţi furate, inclusiv unele către Irak, a precizat instituţia londoneză într-un comunicat, citând mai ales conurile din teracotă restituite Bagdadului în 2018 şi cele 156 de tăbliţe din argilă pe care sunt gravate texte cu scriere cuneiformă. Cu toate acestea, muzeul londonez a fost criticat pentru faptul că nu a restituit anumite obiecte reclamate de ţările lor de origine, în special Frizele Partenonului, pe care Grecia le revendică de mulţi ani. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă