BREAKING Azomureș spune că își reduce și mai mult activitatea în următoarele luni, în contextul crizei energetice. Alți peste 200 de angajați direcți ai companiei sunt afectați

1 săptămână in urmă 8

Criza energetică de la nivel European determină managementul Azomureș, singurul producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, să adopte un nou set de măsuri de reducere a activităților de pe platforma de producție pentru următoarele luni, potrivit unui comunicat de presă. Azomureș a suspendat pentru a doua oară producția în luna iunie, după creșterea accelerată a prețului la gaze. Compania mai suspendase producția de îngrășăminte în decembrie și a reluat-o abia la finalul luni aprilie, tot din cauza prețului la gaze.

Potrivit comunicatului, firmele care asigură diverse servicii de mentenanță pe platforma Azomureș au fost anunțate că li se reduce activitatea cu cel puțin 30% în următoarele luni, cu un potential impact direct asupra angajaților acestor companii.

Alți peste 200 de angajați direcți ai Azomureș sunt și ei afectați, delegarea către alte companii sau șomajul tehnic fiind soluțiile identificate până acum. Pentru schimburile de noapte și la sfârșit de săptămână se păstrează doar personalul esențial, ceea ce va reduce veniturile unui număr important de angajați. Din punct de vedere operațional, instalațiile sunt pregătite în orice moment să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite.

Producția de îngrășăminte a fost redusă semnificativ în cursul anului 2022. În România, prețurile la gazul natural – materie primă principlă – au fost mult mai mari decât costurile de producție. În prezent, aproape 70% din producția europeană de îngrășăminte este oprită.

„Se împlinește un an de când am atras atenția asupra problemelor ce pot apărea în zona industrială, odată cu creșterea prețurilor la energie. Valorile au început să crească din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina – piața energetică a început să fie foarte volatilă după închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că România a avut la dispoziție o schemă de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, până acum nu a existat o formă de suport pentru industria care folosește gazul natural ca materie primă în activitatea de producție. Populația este sprijinită prin plafonarea prețului la gaz și electricitate, dar ce se întâmplă dacă oamenii nu mai au locuri de muncă pentru a plăti facturile? Aici este cel mai mare pericol și din păcate suntem în situația de a lua noi măsuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaților noștri”, a declarat Harri Kiiski, directorul general Azomureș.

Autoritățile din România vor avea la dispoziție, în curând, un nou set de măsuri ce poate fi aplicat pentru sprijinirea industriei locale, inclusiv cea a fertilizanților. Aplicarea acestora reprezintă menținerea a mii de locuri de muncă active și încasarea unor venituri substanțiale la bugetul de stat, direct și indirect prin companiile care depind de marile platforme industriale. Comisia Europeană a inclus industria fertilizanților în categoria celor „cheie”, care trebuie menținute în activitate prin acordarea unui sprijin financiar.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă