Botoşani: Secretarul comunei Frumuşica, acuzat de luare de mită, plasat sub control judiciar

2 luni in urmă 1

Secretarul comunei Frumuşica, Petru Anton, care a fost reţinut luni seara de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani într-un dosar de luare de mită, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia. Anton este acuzat că ar fi pretins şi primit o mită în valoare 300 de lei de la reprezentantul unei firme pentru concesiunea unui teren pe raza comunei Frumuşica. Petru Anton a fost prins în flagrant, luni seară, în momentul în care primea banii de la un investitor local, în schimbul semnării unui contract de concesiune. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă