Botoşani: Fostul ministru social-democrat al Muncii Marius Budăi cere demisia din funcţie a Ralucăi Turcan

1 lună in urmă 2

Fostul ministru social-democrat al Muncii Marius Budăi, care deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, consideră că actualul ministru Raluca Turcan ar trebui să demisioneze din funcţie, în urma unor afirmaţii potrivit cărora anumite categorii de bugetari "ar încasa sporuri care ar reprezenta 85% din salariul de bază". Budăi susţine, printr-un comunicat de presă, că declaraţiile Ralucăi Turcan "denotă fie necunoaşterea legii, fie nesocotirea ei". "Aţi afirmat, doamnă Raluca Turcan, că personalul din sistemul sanitar, dar şi magistraţii, ar încasa sporuri care ar reprezenta 85% din salariul de bază. Afirmaţia domniei voastre este în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 25 alin. 1 din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nr. 153/2017, potrivit căruia suma sporurilor acordate cumulat pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din salariile de bază. În aceste condiţii, vă rugăm a ne preciza dacă Ministerul Muncii a constatat cazuri de încălcare a legii şi, în caz afirmativ, ce măsuri a dispus. În caz că nu, doamna Raluca Turcan, vă rugăm să vă cereţi public scuze de la aceste categorii profesionale cărora le-aţi adus acuzaţii mincinoase şi să plecaţi acasă!", a afirmat Budăi. Potrivit reprezentantului PSD, "Raluca Turcan nu este la prima declaraţie publică în care spune, cu sau fără intenţie, neadevăruri", arătând că "anterior a acuzat persoanele pensionate anticipat că s-ar reangaja la stat, fapt care este interzis de lege". "O persoană care se pensionează anticipat trebuie să prezinte la Casa de Pensii dovada încetării contractului de muncă, pentru a i se pune in plată Decizia de pensionare anticipată sau anticipată-parţial. De altfel, pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice sunt publicate condiţiile în care o persoană se poate pensiona anticipat, dar şi faptul că reangajarea acestei persoane, fie la stat, fie într-o societate comercială privată atrage suspendarea şi încetarea plăţii pensiei anticipate. În aceste condiţii, vă rugăm a ne preciza, doamnă ministru al Muncii Raluca Turcan, de ce aţi declarat public că doriţi să iniţiaţi o lege care să interzică unei persoane pensionate anticipat să se mai reangajeze la stat, în condiţiile în care acest lucru este deja interzis de lege", a adăugat Marius Budăi. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a solicitat, de asemenea, conducerii PNL şi primului-ministru "să se dezică de derapajele ministrului Muncii, Raluca Turcan". AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)   Citeşte şi:   Ministrul Muncii: Există categorii ocupaţionale pentru care nivelul sporurilor se ridică la 85%   CSM: Afirmaţia ministrului Muncii potrivit căreia sporurile reprezintă 85% în sistemul de justiţie - total neadevărată   Reacţie ICCJ la afirmaţiile ministrului Turcan privind sporurile: Asemenea erori nu pot fi considerate acceptabile
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă