Boris Johnson, nemulțumit de evoluţia conferinţei COP26: Mai avem câteva zile şi încă sunt multe de făcut. Avem nevoie de un impuls

2 săptămâni in urmă 21

Boris Johnson se declară nemulțumit de evoluţia conferinţei COP26. Potrivit premierului britanic, negocierile care se desfășoară la Glasgow „devin dificile” şi este nevoie de un „impuls puternic” pentru a se ajunge la un acord astfel încât această conferinţă să nu fie un eşec.

După „o serie de anunţuri cu adevărat pozitive, cu un impact real” în primele zile ale summitului climatic, negocierile asupra angajamentelor concrete pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015 au ajuns într-un anumit impas, a spus Johnson la o conferinţă de presă.

„Dacă dorim să reuşim, avem nevoie de un impuls puternic pentru a trece linia de sosire. Mai avem doar câteva zile şi încă sunt multe de făcut”, a atras atenţia premierul britanic, revenit la Glasgow în timp ce COP26 se apropie de final, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Este foarte frustrant să vedem cum ţări care în ultimii şase ani s-au lăudat deschis că au semnat Acordul de la Paris acum se apropie liniştite de un eşec”, şi-a exprimat el nemulţumirea, evocând acordul ce are ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius faţă de era preindustrială.

Preşedinţia COP26 a publicat un prim proiect de acord cu concluziile conferinţei care va fi dezbătut până vineri de statele participante. Documentul evidenţiază în mod special necesitatea ca ţările bogate să-şi sporească asistenţa financiară destinată ţărilor în dezvoltare pentru a se adapta transformărilor menite să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.

Majoritatea liderilor care au participat săptămâna trecută la summit nu mai sunt acum la Glasgow, astfel că Johnson le-a cerut în declaraţia sa „să ridice telefonul, să vorbească cu echipele lor” şi să le dea „marjă” de negociere.

Citește și: ANALIZĂ Cu cât contribuie, de fapt, la distrugerea climei planetare marii semnatari ai angajamentelor de la Glasgow

Editor : I.C

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă