Bombă în Spania: „Contractul lui Messi ruinează Barcelona! S-au pus în genunchi în fața lui” » Sume astronomice!

1 lună in urmă 15

Cutremur în Spania. În timp ce Barcelona are o datorie de 1,2 miliarde de euro, El Mundo a intrat în posesia ultimului contract al lui Leo Messi cu clubul catalan, încheiat în noiembrie 2017 și care expiră în această vară, pe 30 iunie.

„Documentul Barcelonei e făcut în genunchi în fața lui Messi”

„555.237.619 de euro. Contractul faraonic al lui Messi care ruinează Barça”, titrează pe copertă cotidianul iberic, completând într-un alt titlu-bombă la interior: „Documentul făcut în genunchi în fața lui Messi și care aduce Barça de la glorie la ruină. Toate clauzele demonstrează starea de aservire a fostului președinte Bartomeu în fața starului. Peste 500 de milioane înseamnă jumătate din datoria totală a grupării”.

Lionel Messi a câștigat deja 511.540.548 de euro!

Potrivit acestui act, argentinianul urma să câștige 138 de milioane brut (75 de milioane net) pe sezon din salariu și prime, cu două bonusuri separate. Unul la prelungire, de 115.225.000 de euro și altul ca premiu de fidelitate, de 77.929.955 euro.

El Mundo susține că Leo și-ar fi asigurat 92% din acest contract (511.540.548 de euro), estimat de jurnaliștii spanioli la 555.237.619 euro!

Victor Font îl apără: „Messi a meritat fiecare euro plătit de Barcelona”

Unul dintre candidații la președinția cluubului blaugrana, Victor Font, i-a luat apărarea căpitanului. „Messi a meritat fiecare euro plătit de Barcelona”, a comentat acesta pe Twitter, completând: „El nu ne-a ruinat. Din contră. Este cel mai bun fotbalist din istorie și vrem să rămână întotdeauna alături de noi”.

Viitorul lui Messi este încă în ceață. Dacă nu prelungește, sud-americanul poate părăsi „Camp Nou” la sfârșitul acestei stagiuni. Gratis!

Ziua în care Messi a confiscat Barça. Geniul laconic și-a stabilit condițiile la o asemenea înălțime încât solvența echipa care este teoretic marea sa iubire poate evada doar prin acoperiș

Aceste 555 de milioane de la Barcelona reprezintă suma aprobată de guvernul Letoniei în lupta împotriva coronavirusului pentru următorii cinci ani
- El Mundo, cotidian spaniol

649 de goluria marcat Leo Messi în toate competițiile pentru Barcelona

754 de meciuria jucat argentinianul pentru echipa blaugrana din 2004

33 de trofeea cucerit starul sud-american cu formația catalană

VIDEO. Primul gol al lui Lionel Messi la Barcelona în Liga Campionilor

Citește mai multe știri din La Liga:

Documentul care a ajuns în presă provoacă rumoare în vestiarul Barcelonei + Veste proastă despre PiqueRonald Koeman surprinde înainte de meciul cu Athletic Bilbao: „Barcelona nu are șanse să câștige vreun trofeu”

Cum a apărut Loredana Groza pe balcon în plină iarnă. Nu toți fanii au apreciat: „Ai văzut că nu ai succes îmbrăcată, te-ai dezbrăcat!”

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan, primele declarații despre DIVORȚUL de Reghecampf după ce Gigi Becali i-a dat de gol
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă