BNR se aşteaptă la o încetinire a activităţii economice în majoritatea sectoarelor economiei în T III şi IV, cu excepţia celui agricol

2 săptămâni in urmă 18

Banca Naţională a României se aşteaptă pentru trimestrele III şi IV la o încetinire a activităţii economice în majoritatea sectoarelor economiei, cu excepţia celui agricol, conform Raportului asupra inflaţiei din noiembrie. "În trimestrul II al anului 2021, activitatea economică a înregistrat o creştere trimestrială de 1,9%, uşor peste prognoza pe termen scurt formulată în cadrul Raportului precedent. În structură, a surprins contribuţia negativă a consumului, ce ar putea fi asociată sectorului agricol, pe fondul amânării perioadei de recoltare. Totodată, trebuie reamintite dificultăţile de culegere a datelor statistice în contextul pandemic, care implică şi posibile revizuiri viitoare ale seturilor de date. Formarea brută de capital fix a avut o contribuţie pozitivă solidă, în principal pe seama echipamentelor IT&C (continuarea procesului de digitalizare), în timp ce exportul net a avut o contribuţie negativă relativ diminuată faţă de trimestrele precedente, ocazionată de frânarea importurilor (atribuită tuturor categoriilor majore de bunuri, cu excepţia celor de consum). Comparativ cu prima jumătate a anului 2021, pentru trimestrele III şi IV este preconizată o încetinire a activităţii economice în majoritatea sectoarelor economiei, cu excepţia celui agricol. Pe fondul condiţiilor climaterice prielnice, producţia agricolă vegetală este evaluată a avea o contribuţie considerabilă asupra dinamicilor trimestriale ale PIB în a doua jumătate a anului, cel mai mare impact fiind preconizat a fi localizat în III. Totodată, creşterea preţurilor bunurilor energetice ar putea reprezenta, prin canalul majorării costurilor de producţie ale companiilor şi în condiţiile dificultăţii de substituţie a acestor factori de producţie, un determinant al încetinirii activităţii economice faţă de prima jumătate a anului", se spune în Raport. Conform sursei citate, activitatea economică, în special segmentele HoReCa şi cele ale activităţilor cultural-recreative, este evaluată a fi beneficiat, în primele două luni ale trimestrului III, de relaxarea unui număr important de restricţii de mobilitate, pe fondul ameliorării situaţiei medicale. Tot în acest context, se remarcă şi un nivel înalt al încrederii agenţilor economici în lunile iulie şi august, indicatorul ESI calculat de DG ECFIN aferent României înregistrând printre cele mai ridicate valori de la debutul pandemiei. În schimb, semnale nefavorabile provin din partea dinamicii producţiei industriale şi a sectorului construcţii, pe fondul persistenţei sincopelor în lanţurile de aprovizionare (în contextul crizei microcipurilor şi al continuării creşterii globale a preţurilor materiilor prime), evaluate a avea un caracter mai persistent decât s-a anticipat iniţial. În ceea ce priveşte situaţia medicală, pe fondul nivelului redus de vaccinare al populaţiei, BNR menţionează că în prima lună a trimestrului IV s-a observat o înrăutăţire fără precedent a crizei sanitare (în luna octombrie, numărul infectărilor s-a aflat pe o pantă ascendentă, depăşind cu mult maximele precedentelor valuri pandemice), afectând încrederea agenţilor economici. În acest context, pe lângă introducerea graduală a unor restricţii de mobilitate locale, corelate cu gradul de infectare, la sfârşitul lunii octombrie au fost adoptate şi restricţii la nivel naţional. Deşi riscurile la adresa activităţii economice interne sunt apreciate a fi predominant descendente, factori cu potenţial de a atenua evoluţiile nefavorabile ar putea fi legaţi de: prelungirea până la sfârşitul anului a schemelor de ajutor de stat, de exemplu, cele privind decontarea şomajului tehnic şi continuarea permiterii accesului populaţiei la activităţile neesenţiale, condiţionat de deţinerea unui certificat verde (ce a generat, recent, şi o creştere a interesului populaţiei pentru vaccinare). În plus, exporturile sunt preconizate a beneficia de peurma redresării activităţii principalilor parteneri comerciali din zona euro, pe fondul unei mai bune menţineri sub control a situaţiei sanitare în statele respective. Conform BNR, după contracţia de anul trecut, PIB real este proiectat a înregistra în 2021 o dinamică medie anuală substanţial superioară în termeni absoluţi, inclusiv pe seama unui efect de bază favorabil (asociat revigorării alerte din ultimele două trimestre ale anului trecut). Ulterior, ritmurile anuale prognozate, deşi mai atenuate, rămân robuste, înapropierea celor ale PIB potenţial. Faţă de Raportul din august, excluzând contribuţiaexcepţională a agriculturii de anul acesta, proiecţia a fost revizuită în sens descendent atât pentru anul curent, cât şi pentru cel următor. Instituţia precizează că noua traiectorie înglobează: efectele încetinirii, mai pregnante decât estimarea anterioară, a activităţii economice în ultimele două trimestre ale anului curent şi impactul contracţionist, anticipat apersista cel puţin o perioadă de timp, din partea preţurilor energetice. Comparativ cu runda precedentă, impactul cumulat al absorbţiei fondurilor europene prin programul "Next Generation EU" a fost revizuit în sens ascendent pe termen mediu, în condiţiile informaţiilor actualizate privind un conţinut investiţional mai ridicat al alocărilor de fonduri. Un factor favorizant al dinamicii PIB intern este şi profilul mai favorabil al redresării în ansamblu a economiilor partenerilor externi. În structură, creşterea medie anuală a PIB este imprimată de cea a consumului gospodăriilor populaţiei, la care se adaugă contribuţia solidă a formării brute de capital fix. Aportul exporturilor nete reale este proiectat a rămâne negativ, cu valori accentuate în 2021 (comparativ cu anul anterior), iar ulterior în atenuare. Pentru anul curent, contribuţia proiectată a variaţiei stocurilor la dinamica medie anuală a PIB este foarte ridicată. Pe parcursul anului 2021, BNR menţionează că se anticipează o revigorare notabilă a dinamicii PIB potenţial (evaluare ce surprinde şi importante efecte de bază, în contextul disipării şocurilor adverse induse de criza pandemică). Traiectoria va continua apoi cu ritmuri anuale robuste (similare celor din Raportul precedent), având contribuţii consistente preponderent din partea capitalului şi a productivităţii totale a factorilor - TFP. Acumularea stocului de capital este atribuită rezilienţei fluxurilor de investiţii. În privinţa acestora ar trebui remarcate continuarea avansului cheltuielilor din domeniul IT&C (software şi echipamente), pe parcursul anului curent, precum şi perspectivele favorabile, inclusiv pe termen mai lung, asociate utilizării fondurilor europene din multiple surse. "Totuşi, cuantumul resurselor disponibile pentru investiţii ar putea fiafectat de creşterile substanţiale ale preţurilor bunurilor energetice. Aportul f orţei de muncă, proiectat în recuperare începând cu 2021, reflectă tendinţele favorabile ale ratei de activitate şi ale numărului mediu de ore lucrate pe angajat. Pe termen mai lung, în sens opus acţionează evoluţiile demografice nefavorabile din România, cu un ritm de diminuare a populaţiei în vârstă de muncă preconizat a fi destul de alert. Dinamica trendului TFP reflectă câştiguri importante de eficienţă, susţinute prin accelerarea procesului de digitalizare şi dezvoltarea unor tehnologii inovatoare în majoritatea sectoarelor economiei, ca răspuns la condiţiile crizei pandemice. De subliniat este şi faptul că şocul pandemic a afectat diferenţiat diversele sectoare, dificultăţile cele mai mari fiind localizate în domeniul HoReCa, iar continuarea acestor evoluţii eterogene ar implica modificări persistente în structura economiei, prin realocarea sectorială a factorilor de producţie. Nu în cele din urmă, pe termen mediu şi lung, dinamica trendului TFP rămâne afectată de persistenţa diverselor deficienţe structurale ale economiei, vizibile şi anterior declanşării crizei", se nai spune în Raport. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)   Citeşte şi:   BNR: Rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă