Bitcoin s-a prăbușit cu 17% după ce El Salvador a devenit primul stat care o acceptă ca mijloc legal de plată

1 lună in urmă 30

Prețul criptomonedelor s-a prăbușit marți, iar tranzacțiile au fost întârziate, la doar o zi după ce El Salvador a devenit primul stat din lume care a adoptat oficial Bitcoin ca mijloc legal de plată, autorităţile apreciind că decizia va duce la scăderea costurilor pentru miliardele de dolari trimişi din străinătate, dar criticii avertizează că astfel vor fi alimentate operaţiunile de spălare de bani, relatează Reuters și Wall Street Journal.

Bitcoin, cea mai valoroasă şi mai cunoscută criptomonedă din lume, a scăzut cu peste 17% la 43.000 de dolari, înainte de a reduce unele pierderi pentru a fi tranzacţionată în declin cu 9,20%, la 47.140,27 dolari. Anterior, Bitcoin a atins un nivel maxim al şedinţei, de 52.948,00 dolari.

Și Ether, monedă legată de reţeaua blockchain ethereum, a scăzut cu 11,99%.

Platformele majore de criptomonede Coinbase Global şi Kraken au anunţat că s-au confruntat cu întârzieri în unele tranzacţii efectuate pe platformele lor.

Coinbase a afirmat că unele tranzacţii au fost întârziate sau anulate la „rate ridicate” şi că „aplicaţiile noastre se confruntă cu erori”. Ulterior, compania a spus că problemele legate de operaţiunile swap cu cardul au fost rezolvate şi că tranzacţiile decurg normal.

Bursa Gemini a declarat că a intrat temporar într-o perioadă de întreţinere completă pentru a rezolva o problemă legată de schimburi care a cauzat probleme de performanţă.

Preşedintele statului El Salvador, Nayib Bukele, care a făcut eforturi pentru adoptarea criptomonedei, a declarat că decizia îi va ajuta pe cetăţeni să economisească aproximativ 400 milioane de dolari, suma calculată de autorităţi ca reprezentând valoarea anuală a comisioanelor pentru remitenţe.

Experţii avertizează că decizia de a adopta Bitcoin ar putea complica discuţiile cu FMI, într-un moment în care El Salvador încearcă să obţină un program de asistenţă financiară de peste un miliard de dolari.

Adoptarea criptomonedei ar putea alimenta operaţiunile de spălare de bani, într-o ţară cu grave probleme de corupţie şi crimă organizată, susţin analiştii.

După aprobarea legislaţiei privind Bitcoin, agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat ratingul El Salvador, în timp ce bondurile ţării denominate în dolari sunt sub presiune.

Economia ţării depinde semnificativ de banii trimişi de cei care lucrează peste hotare. Datele Băncii Mondiale arată că remitenţele către El Salvador au reprezentat aproximativ o cincime din PIB în 2019, una dintre cele mai ridicate rate din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă