
Bill Gates s-a imunizat impotriva COVID-19/sursa foto: twitter bill gates
Fondatorul gigantului IT american Microsoft a fost vaccinat cu prima doză de ser împotriva noului coronavirus săptămâna aceasta, potrivit unei fotografii pe care a postat-o pe contul personal de Twitter, transmite Europa Liberă. Bill Gates a apreciat că unul din avantajele de a avea 65 de ani este acela că te poți vaccina timpuriu.
SÂMBĂTĂ, 23 IANUARIE 2021, 10:39
SURSĂ: Realitatea.net
AUTOR: Andrei Zbirnea
Fondatorul Microsoft a ținut să mulțumeaască, în postarea de Twitter, oamenilor de știință, aytorităților care au reglementat vaccinul, dar și personalului medical pentru eforturile depuse în această campanie.
Bill Gates a fost una dintre cele mai importante voci din perioada pandemiei care s-au pronunțat despre importanța unui vaccin în lupta cu SARS-COV-2.
Acest fapt i-a adus critici pe tot Globul din partea adepților teoriei conspirației, care au văzut în miliardarul american o persoană care ar avea interese personale prin lansarea unui vaccin.
One of the benefits of being 65 is that I’m eligible for the COVID-19 vaccine. I got my first dose this week, and I feel great. Thank you to all of the scientists, trial participants, regulators, and frontline healthcare workers who got us to this point. pic.twitter.com/67SIfrG1Yd
— Bill Gates (@BillGates) January 22, 2021