Bill Gates a făcut anunțul pe care omenirea îl aștepta. Revenim la normal mai devreme decât știam

2 săptămâni in urmă 1

Nou anunț mult așteptat de omenire din partea lui Bill Gates! Previziunea cunoscutului milionar aduce în sfârșit un zâmbet pe fețele tuturor. Când va reveni lumea la normal după criza sanitară? Totul se va întâmpla mai devreme decât ne așteptam.

Bill Gates, previziune așteptată. Când va reveni lumea la normal?

Încă de la izbucnirea pandemiei prima întrebare a oamenilor a fost despre sfârșitul acesteia. Revenirea la normal se pare că ar fi la finele lui 2022, conform previziunii lui Bill Gates. Cunoscutul miliardar recomandă oamenilor să se vaccineze pentru ca vremurile acestea să nu se extindă mai mult decât au făcut-o.

”Spre sfârșitul lui 2022 ar trebui ca, în linii mari, să revenim cu totul la normal”, a spus Bill Gates pentru ziarul polonez Gazeta Wyborcza și postul de televiziune TVN24. Fondatorul Microsoft a declarat despre criza din sănătate generată de noile vremuri că este ”o tragedie incredibilă”, cu mențiunea că apariția vaccinului anti-COVID-19 este „singurul punct luminos”.

Recent, soția miliardarului, Melinda Gates, a vorbit despre „imunitatea de turmă”, subliniind că serurile nu vor ajunge în masă în țările în curs de dezvoltare prea curând, oferind același răspuns pentru o preconizare a finalității pandemiei – sfârșitul lui 2022. ”Cred că sperăm la ea cu toții. Mulți oameni suferă, nu doar în SUA, ci pretutindeni”, a adăugat Melinda Gates pentru CNBC.

Detalii despre vaccin și programarea la centrele speciale

Autoritățile au pus la dispoziție românilor o hartă online cu tipul de vaccin folosit la fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri libere și numărul de persoane aflate pe lista de așteptare care sunt disponibile.

Fiecare utilizator poate filtra afișarea centrelor pe județe sau pe numărul de locuri libere. De asemenea, tot aici se regăsesc statistici în privința numărului total al persoanelor înscrise pe listele de așteptare pentru fiecare din cele trei vaccinuri oferite pe piață până la momentul actual – Pfizer/BioNTech, Moderna şi Oxford/AstraZeneca.

„Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, prin prezentarea centrelor de vaccinare pe tipurile de vaccin administrate în România, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), a devansat implementarea acestei funcţionalităţi în platforma de programare. Astfel, la acest moment, a devenit activă harta centrelor pe tipuri de vaccin şi este disponibilă pe site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare”, arată autoritățile.

Platformă vaccinare – harta online

„Important de știut – vaccinarea este voluntară, nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura – repet – singura cale de a scăpa de pandemie. Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică își fac efectul. Toate sunt sigure. Și, în acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie”
Klaus Iohannis

The post Bill Gates a făcut anunțul pe care omenirea îl aștepta. Revenim la normal mai devreme decât știam appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă