Bilanțul primei etape de vaccinare: 67,5% din personalul eligibil

1 lună in urmă 1

În prima etapă de vaccinare, care a început la în 27 decembrie 2020, s-au vaccinat 67,5%, repectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

În prima etapă s-au putut vaccina personalu medical și personalul din centrele sociale, cu excepția celor care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare.

Vaccinarea persoanelor din prima etapă continuă, iar până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat, potrivit sursei citate.

În paralel cu etapa 1, începând de astăzi, 15 ianuarie a.c., a început și vaccinarea pentru populația aflată în Etapa a II-a.

În România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare. Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Totodată, persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.

Din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi și doza de rapel.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului. (Foto: Pixabay)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă