Bilanțul lui Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor după cele 9 luni de mandat

1 lună in urmă 15

​Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă își încheie mandatul după doar 9 luni, iar într-o conferință de presă în fața ministerului și-a trecut în revistă proiectele finalizate sau deblocate, de la autostrăzi și drum expres, la pasaje, poduri sau investiții în lucrări feroviare. Vezi în articol ce proiecte lasă în urmă Cătălin Drulă la Transporturi.

„La începutul mandatului spuneam că prioritatea noastră vor fi investițiile și vrem un record absolut anul acesta și exact asta am livrat. La final de august avem 3,7 miliarde de lei investiții pe fonduri europene. Spre comparație în 2020 au fost 3 miliarde, în 2019 2,2 miliarde, 2018 - 1,14 miliarde pe aceeași perioadă a anului. Unde s-au dus banii ăștia? S-au dus pe autostrăzi, pe căi ferate, în infrastructura României”, a spus Cătălin Drulă.

„Am reorganizat Ministerul Transporturilor ca să devină o instituție mai eficientă și mai suplă, am redus numărul posturilor de conducere cu 11%. Am organizat concursuri pe bune, transparente, pentru a recurta oameni noi. Am numit echipe complete de manageri profesioniști la companiile din subordine. Pentru operaționalizarea noii Companii de Investiții Rutiere, care e prevăzută în PNRR, avem de ieri un director general un profesionist cu un CV impecabil. Sper să fie lăsat să-și facă treaba. Avem nevoie de o structură nouă, eficientă care să se ocupe de aceste mari investiții”, a spus Drulă.

Bilanțul lui Cătălin Drulă - proiectele rutiere:

- Am deschis nodul rutier de mare viteză de la Sebeș între A1 și A10, fără panglici, normal, cum se face.

- Am reparat acea „rușine națională” DN 68A între Coșava și Coșevița, paralel cu sectorul lipsă din A1 între Lugoj și Deva.

- Am turat motoarele la maxim pentru ca anul acesta să fie terminat A10 Sebeș - Turda, unde lipsește Lotul 2. Se vor deschide anul acesta ultimii 29 de kilometri și autostrada va fi completă.

- Tronsonul A3 Ungheni - Târgu Mureș, un sector de 10 kilometri, jumătate autostradă, jumătate drum de legătură (n.r. cu câte două benzi pe sens.). Nu avem probleme acolo, se avansează foarte bine, va fi terminat în termenul contractual.

- Un alt șantier de care suntem foarte mândri este Slatina - Bal, parte din Drumul Expres Craiova - Pitești. Suntem undeva la peste 90% stadiu fizic cu lucrările. 1.700 de oameni, 400 de utilaje. Jos pălăria ce fac oamenii aceia acolo! Este absolut impresionant! Merge către finalizare anul acesta.

- Drumul de legătură cu 4 benzi de la Giurgiu, să avem o intrare modernă în țară. Pe 20 septembrie începe turnarea betonului de ciment rutier - e o tehnologie specială, la fel ca în Germania. Pentru prima dată în România vom avea un drum de beton corect făcut și care nu ne va da bătăi de cap, făcut cu tehnologie mecanizată de ultimă oră.

- Centura orașului Mihăilești, centura orașului Satu Mare - vor fi deschise anul acesta. La Centura Satu Mare încercăm să deschidem întreg lotul, dacă nu, vor fi 16 km din 19.

- Pasajul Mogoșoaia va fi gata acum la 1 octombrie. Aici m-am luptat, în primăvară am avut o discuție foarte apăsată cu constructorul. Teoretic ei puteau să-l deschidă, conform termenului contractual foarte lax abia la anul, dar le-am spus că e păcat pentru brandul lor. Am reușit să tragem termenul acesta la 1 octombrie.

- Am deschis multe șantiere anul acesta: Sibiu - Pitești, Secțiunea 5, Craiova - Pitești tronsonul 3. Pe tronsonul 4 am semnat contractul recent. Avem autorizație de construire pe Autostrada de Centură a Capitalei A0 Sud, pe lotul 1 și Lotul 3.

- Încep lucrările pe Autostrada Transilvania între Cluj Napoca și Oradea, autorizații de construire pe Nădășelu - Poarta Sălajului și Nușfalău - Suplacu de Barcău.

- Sunt mai multe proiecte de centuri ocolitoare care au fost deblocate: centura Zalău, centura Tecuci, centura Tecuci, acolo mai sunt unele de lucru.

- Pentru 2021 pe drumul expres Brăila - Galați e în fază de proiectare, iar constructorul intenționează să înceapă lucrările în octombrie.

- La podurile Dunărene de pe A2 am suspendat lucrările pe timpul verii, dar ele vor reîncepe.

- Vom avea parcări civilizate pe A1 și A2 - în primăvară a fost semnat contractul pentru concesionarea a 13 spații de servicii, pentru benzinării moderne.

- Am contractat proiectarea și execuția pentru drumul expres de legătură Oradea m- A3.

- Am lansat licitațiile: A7 Ploiești - Buzău, modernizarea Centurii București pe sectorul sud-vestic între DN5 și A1, modernizarea 71 între Târgoviște și Sinaia.

- Lucrurile merg bine pe A1 Sibiu - Pitești Lotul 1, va fi gata anul următor. La fel și Podul de la Brăila.

- E un lucru bun că avem foarte multe proiecte de enumerat. Mi-aduc aminte de vremuri când s-ar fi terminat de mult o astfel de prezentare.

- Pe A7 „Autostrada Moldovei” urmează obținerea Acordului de Mediu și aprobarea în Guvern a tronsonului Buzău - Focșani.

- Pe A8 am semnat pregătirea proiectului tehnic pe Tg. Neamț - Iași - Ungheni. Pe Tg. Mureș - Tg. Neamț, pe un contract foarte prost pornit din urmă, am prioritizat și vom avea în perioada următoare tronsoanele din captă, cele din PNRR.

- Pe Lugoj - Deva, Lotul 2 (n.r. zona cu tuneluri), vom avea săptămâna aceasta lista scurtă pentru depunerea ofertelor.

- Un proiect pe care l-am scos de la sertar este A4 Sud, continuarea A4 spre sud, spre Olimp.

- Un alt proiect este A3 Făgăraș - Brașov (n.r. tot ținut la sertar).

- Pe A0, inelul de centură, suntem în grafic ca pe inelul de Sud să circulăm în 2023, iar pe Nord în 2024.

Bilanțul lui Cătălin Drulă - proiectele feroviare:

- E un domeniu care a suferit enorm din lipsă de investiții, complet decapitalizat, cu șinele, vagoanele și locomotivele lăsate în paragină. Am muncit foarte mult anul acesta să facem ce se poate face ce se poate face în condițiile financiare dificile.

- Premierul este complet ostil cu domeniul feroviar. Am discutat încă din primăvară despre... Lumea întreabă de ce nu cumpără CFR Călători locomotive? E simplu, am preluat această companie cu datorii de 600 de milioane la furnizori privați și 600 de milioane la stat, și în propunerile mele de a aloca suficiente sume pentru compensații, am reușit doar cu enorme negocieri în spate și presiuni să avem acel memorandum pentru a depune ajutorul de stat. (Premierul) Nici pe acela nu-l voia, deși toate țările europene și-au ajutat industriile feroviare. Germania a injectat recent in Deutche Bahn 2,5 miliarde de euro. În fine...

- Hai să vorbim ce am reușit să facem în ciuda acestei ostilități: facem un record de reînnoire, de înlocuire la rând anul acesta. Vor fi peste 100 de kilometri înlocuiți, asta înseamnă cale ferată adusă la 120 km/h, unde era de 30 km/h. Spre exemplu între Buzău și Făurei, sunt 40 de kilometri.

- Am insistat foarte mult să avem din PNRR o axă pentru a finanța astfel de investiții.Am reușit să schimb cum era PNRR, erau acolo doar acele proiecte mari de modernizări,c are știm că durează pe coridor foarte mulși ani. Și am reușit să punem deoparte 1,2 miliarde de euro pentru astfel de lucrări punctuale care îmbunătățesc concret infrastructura. 236 mil euro electrificări, 276 milioane euro reînnoiri.

- Nu numai că am pus banii acolo, dar am început niște proceduri de care sunt foarte mândru la CFR pentru cumpăratul de șine nouă și traverse, adică elementele componente ale căii ferate. Este un acord cadru pentru traverse de beton pentru aproximativ 1.000 de kilometri de cale ferată. Va fi încheiată licitația în săptămânile următoare. Exista un acord cadru pentru șine, dar cei de la CFR disperați de lipsa de interes a mediului politic, nu se mai gândeau să comande ultima parte a acestui contract. 6.500 de tone de șine nou nouță, adică 54 de kilometri de cale ferată.

- Știți cum vorbește în minister? N-a mai văzut CFR șină nouă de 15 ani. Valoarea este de 30 de milioane de lei.

- 640 de aparate de cale, macazuri - sunt restricții de 5 km/h pentru că nu le are CFR - contract cadru lansat în valoare de 209 milioane lei.

- O parte vor fi finanțate de la bugetul de stat, o parte din aceste axe din PNRR.

- Tot în PNRR avem puse sume importante pentru materialul rulant. Avem și proiectele de achiziție de trenuri - 20 de trenuri electrice, 16 locomotive electrice noi.

- Avem și proiectele de coridor: Caransebeș - Lugoj - Timișoara - Arad și Episcopia Cluj - Bihor, unde e finalizat SF-ul și poate fi lansată licitația în această toamnă.

- Avem electrificări pe Constanța - Mangalia. Să nu mai schimbăm locomotiva la Constanța când mergem la Mangalia, plus modernizarea că acolo e o linie simplă, veche.

- Concret, săptămâna aceasta, dacă nu cea următoare, se încheie licitația pentru trenuri: Sunt 20 de trenuri noi, producător francez Alstom, cu 352 de locuri, rame electrice care vor fi livrate începând de peste 2 ani. La trenuri nu se cumpără de pe raft, ele trebuie produse. Avem și opțiune pentru încă 17. Sunt finanțate din fonduri europene.

Ce inaugurări de proiecte au loc anul acesta:

- Pasajul Mogoșoaia, 1 octombrie
- A3 Ungheni - Tg Mureș, în noiembrie.
- A10 Sebeș - Turda, Lotul 2 - unde între 1 și 15 noiembrie.
- Drumul de legătură Giurgiu, Drumul Expres Craiova - Pitești (Slatina-Balș), centura Satu Mare - în decembrie.
- Refacerea pe CFR Buzău - Făurei, 38 de kilometri.

Proiecte în derulare:

- ordin de începere pe A0 Sud, lotul 3, unde e constructorul grec.
- se aprobă proiectul tehnic la drumul de legătură cu A1 de la Timișoara, a fost în faza de proiectare.
- Pasajul de la Drajna - urmează să se aprobe exproprierile, e deja pe circuit HG-ul.
- începute lucrări pe DX Brăila - Galați în octombrie.
- Calea Ferată București - Giurgiu, „o rușine națională” din 2005 unde un pod la Grădiștea a căzut după niște inundații. Am dat deja o autorizație de construire, cea pentru pod urmează după aprobarea proiectului tehnic în următoarea săptămână. Din octombrie încep lucrările în forță și la acel pod.

Semnări următoare de contracte:

- A3 Suplacu - Chiribiș
- A0 Nord, loturile 1 și 3.
- Dublarea DNCB între A1 și DN5.
- SF București - Alexandria.
- A1 Sibiu - Pitești, lotul 4.
- Proiectul DX București - Târgoviște.
- SF Craiova - Lugoj.
- Legătura Curtea de Argeș - Tigveni - Rm. Vâlcea.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă