Bilanț coronavirus în România, 27 martie. 162 persoane decedate și peste 5.000 infectate, în ultimele 24 de ore

1 lună in urmă 2

De Veronica Micu.
Publicat: 27.03.2021, 13:00.
Actualizat: 27.03.2021, 13:09

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru sâmbătă, 27 martie 2021, că au fost înregistrate 5.869 cazuri cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 25.528 teste RT-PCR și 11.616 teste rapide antigenice. Situaţia detaliată, mai jos.

Bilanț coronavirus în România, 27 martie

shutterstock.com

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 834.162 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.869 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.175 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

162 de români au murit de Covid, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 22.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.03.2021 (10:00) – 27.03.2021 (10:00) au fost raportate 162 de decese (76 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Aproape 1.400 de persoane internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.332. Dintre acestea, 1.373 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.634.693 de teste RT-PCR și 565.902 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.528 de teste RT-PCR (14.150 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.378 la cerere) și 11.616 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.565 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.942 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.657 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.107 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 828 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 martie, 6.679 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.219.608 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Situația cetățenilor români aflați în alte state

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.496 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

coronavirus covid-19 bilant infectati coronavirus in romania decese coronavirus romania
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă