Bietul mare campion. Un caz despre domnia legii

1 săptămână in urmă 16

Autor: Hari Bucur Marcu , Expert international in materia apararii nationale

Joi, 06 Ianuarie 2022, ora 12:51

258 citiri

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

Un mare campion de tenis a fost păcălit astfel: autoritatea de tenis locală, din Australia, care ține neapărat ca acest campion să participe la turneul său de Grand Slam (unul dintre cele patru din Lume), i-ar fi transmis campionului că poate participa la turneu, chiar dacă nu îndeplinește condițiile impuse de legislația australiană, deoarece i-ar fi obținut o scutire medicală de la obligativitatea dublei vaccinări împotriva Covid-19.

Așa că bietul mare campion, care nu se vaccinează din motive intime, dar care nici nu este avocatul anti-vaccinării, s-a pus pe avion, a bătut drumul până în statul Victoria, din Australia, unde a aflat, în urma a mai bine de nouă ore de interogatorii și pauze pentru consultarea oficialităților, că i se refuză intrarea pe teritoriul Australiei, în condițiile în care autoritățile federale avertizaseră din timp că înțelegerile făcute de el cu federația de tenis ori cu statul Victoria nu au valoare, atunci când vine vorba despre frontiera de stat, care se supune doar autorității și legilor federale.

Împotriva acestei decizii de interzicere a intrării pe teritoriul Australiei a unui mare campion de tenis se va face probabil apel la justiție. Rămânând ca o curte abilitată de justiție să se pronunțe dacă decizia autorităților de frontieră federale este luată conform legii sau nu.

La această știre, comentariile au fost cât se poate de divergente.

Au fost unii care au zis că așa îi trebuie campionului, deoarece toți ceilalți participanți la turneu au avut grijă să îndeplinească condițiile de vaccinare anti-Covid-19, conform legislației australiene. Dacă acest unic jucător ar fi fost exceptat de la regulă, înseamnă că ar fi beneficiat de un avantaj față de ceilalți competitori.

Alții au zis că autoritățile australiene s-au făcut de ocară, aplicând un asemenea tratament unui asemenea mare jucător de tenis. Și că turneul ar trebui scos din Marele Șlem, că nu mai merită.

Nici detaliile cazului, nici reacțiile publicului internațional sau românesc la acest caz nu au prea multă valoare, în rezolvarea lui. Deoarece cazul este despre domnia legii.

Care domnie a legii (rule of law) este unul dintre principiile fundamentale în orice democrație. Fără acesta, oricine poate profita de poziția sa în stat ca să facă el sau ea legea, cum se zice. Să decidă discreționar cine să fie oropsit și cine să fie gratulat, în orice situație și în fața oricărei autorități.

Mai cu seamă într-o democrație, în care suveranitatea aparține poporului, care și-o exercită mai ales prin reprezentanții săi aleși, fără acest principiu, oricine ajuns să reprezinte suveranul colectiv în decizia publică ar putea scăpa de orice răspundere și de orice control exercitat asupra sa, pe motivul nedemocratic că el sau ea ar fi legea.

Principiu pe care noi, românii, avem mari dificultăți să îl înțelegem. Și avem dificultăți și mai mari să operăm cu el, atunci când cântărim o situație excepțională, cum este și cea cu libertatea de circulație în omenire, pe vreme de pandemie.

Citeste si:

Cristian Tudor Popescu îl distruge pe Novak Djokovic . "Dacă nu ești primit la Melbourne organizează un turneu la Belgrad fără restricții"

Cristian Tudor Popescu a comentat în stilu-i caracteristic despre problemele lui Novak Djokovic de pe aeroportul din Australia. Interogat de polițiști timp de opt ore, tenismenul nu a fost...

Tatăl lui Novak Djokovic îi amenință pe australieni după ce tenismenul este interogat de poliție. "Dacă nu-i dau drumul ne batem cu ei pe străzi"

Novak Djokovic este în continuare blocat pe aeroportul din Australia. Tatăl său a trecut la amenințări. Novak Djokovic este închis într-o cameră și păzit de poliție. Sportivul i...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă