Bianca Drăgușanu rupe tăcerea. Ce spune despre bogătașul român cu care a fost în Dubai

1 lună in urmă 18

2021 pare să fie anul ei! De altfel, de ceva vreme face pași înspre asta, iar acum pare că totul se concretizează. După ce s-a zvonit că își caută locuință în Dubai, în interviurile oferite recent afirmând că îi sună bine o viață în Emirate, Bianca Drăgușanu ”s-a lipit” de un bogătaș român. Cunoscut și controversat, în plin scandal cu soția pentru custudia copiilor, afaceristul a luat cina cu diva pe meleagurile exotice. „Nu e nimic mai mult”, a afirmat blondina. „Nu știm ce ne rezervă viitorul”, a declarat, în schimb, bărbatul.

Bianca Drăgușanu, despre ipostazele din Dubai. Bogătașul român a fost lăudat de divă

Aflată în vacanță, în Dubai, Bianca Drăgușanu s-a filmat în timp ce se distra pe melodiile lui Florin Salam, într-un club de noapte. Ceea ce a atras atenția asupra imaginilor a fost mâna care-i strângea talia de viespe, în timp ce ea își unduia formele pe manele. Astăzi, s-a dovedit că misteriosul bărbat este Gabi Bădălău, fostul soț al Claudiei Pătrășcanu.

„Sunt un bărbat liber și asumat. Bianca este o femeie superbă și deșteaptă pe care orice bărbat și-ar dori-o ca iubită sau parteneră, dar deocamdată nu e nimic între noi. Doar am ieșit împreună. Nu știm ce ne rezervă viața”, a declarat Gabi Bădălău pentru Spynews.

„Am ieșit, este adevărat. Gabi s-a comportat ca un gentleman. Deocamdată nu am ce să spun mai mult. Pentru că nu e nimic mai mult. Dar cu siguranță dacă va fi ceva mai mult, veți afla de la mine. Sunt o femeie singură, matură și mai ales, asumată”, a spus Bianca Drăgușanu pentru aceeași sursă.

Lista iubitelor lui Bădălău 

Gabi Bădălău a fost un adevărat crai printre divele noastre mondene. Lista cuceririlor sale este una destul de cunoscută. Prima care a apărut la brațul lui a fost Ramona Gabor, cu care a avut o relație de doi ani, presărată cu dispute și despărțiri. La un moment dat, în presă se scria că Ramona l-ar fi prins pe bărbat cu Andreea Tonciu. „După ce m-am întors din America ne-am împăcat, timp în care el vorbea în fiecare zi cu alte domnișoare, inclusiv cu colege de-ale mele de podium”, spunea Ramona Gabor la acea vreme.

Aceasta, totuși, l-a iertat, dar, un an mai târziu, ruptura dintre ea și Gabi a fost definitivă. „Gabi Bădălău, iubitul veșnic fidel, extraordinar, care nu a făcut niciodată nicio greșeală”, vorbea modelul în termeni ironici despre fostul iubit.

La mijloc ar fi apărut Isa, o solistă care a dispărut de pe piață exact cum a apărut. Nici această relație nu a ținut prea mult, iar la scurtă vreme Bădălău a fost văzut în compania Mădălinei Pamfile, apoi a apărut cu Adelina Pestrițu și cu Vica Blochina. În 2013, afaceristul a fost surprins de fotoreporteri cu Andreea Mantea. După câteva luni, și această relație s-a sfârșit, iar în decembrie 2013 a început chiar un scandal între prezentatoarea TV, Bădălău și Vica.

The post Bianca Drăgușanu rupe tăcerea. Ce spune despre bogătașul român cu care a fost în Dubai appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă