Bianca Drăgușanu, nemulțumită de noul ei nas. Blonda e tristă: ”Mamă, cum e! Aproape rât!”

1 săptămână in urmă 2

Bianca Drăgușanu a făcut noi declarații după ce și-a făcut ultima intervenție la nivelul nasului. Este ea mulțumită au ba? Se pare că frumoasa vedetă este nemulțumită că nasul ei nu se mai dezumflă, comparându-l chiar cu un ”rât”.

Bianca Drăgușanu, nemulțumită de noul ei nas

Mai mult decât atât, aceasta a decis să-și pună un filtru de elf pe chip, pe rețelele de socializare, ca să nu i se vadă imperfecțiunile pe care le are în prezent. Și chiar și-a comparat nasul cu un ”rât” de porc.

”Mamă, cum e nasul! Aproape rât! Ai înnebunit? Elf cu rât? Cine a mai văzut? M-a mâncat în c**, cum s-ar zice, că puteam să stau naiba cu nasul meu, dar mie mi se părea ca am o cireșică în vârful nasului și am vrut să scap de ea și acum am ditamai nasul de rât. Sper să se dezumfle cât mai repede că nu mai rezist.”, a spus Bianca Drăgușanu pe contul său de Instagram.

Însă Bianca Drăgușanu nu vrea să se oprească aici și vizează o nouă schimbare în curând. Mai precis, aceasta dorește să își schimbe și implanturile mamare. Mai precis, aceasta vrea sâni mai mari, fiind de părere că așa va arăta mult mai bine, având în vedere și că este destul de înaltă.

Bianca Drăgușanu în scandal cu Iulia Sălăgean

Viața Biancăi Drăgușanu este se pare ca un carusel, aceasta fiind mai tot timpul în centrul atenției. Blonda se află acum în plin scandal cu Iulian Sălăgean, fosta iubită a lui Alex Bodi, care a făcut declarații la tv despre Bianca Drăgușanu, cu care, la un moment dat, chiar a fost prietenă.

De altfel, Iulia Sălăgean a precizat că fosta prezentatoare nu ar fi trebuit să se simtă lezată de dezvăluirile pe care ea le-a făcut.

“Mare-i grădina lui Dumnezeu! Dar crezi că făcea referire la mine? Vreau să o citez pe fosta mea prietenă, șefa combinațiilor: ”O persoană care vorbește urât despre alta, de fapt vorbește despre ea însăși…”. Cam urât să vorbești așa despre propria ta persoană, nu? Și să o mai faci și pe contul tău de Instagram. Eu știu de ce? Nu știu ce ar fi deranjat-o din ce am declarat eu sau din interviul meu”, a spus Iulia Sălăgean la Antena Stars.

Tot fosta soție a lui Alex Bodi a mai mărturisit despre Bianca Drăgușanu că aceasta se folosește de social media ca să atace diferite persoane.

The post Bianca Drăgușanu, nemulțumită de noul ei nas. Blonda e tristă: ”Mamă, cum e! Aproape rât!” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă