Beatrice Mahler, despre situația vaccinului AstraZeneca: „Nu avem date științifice care să facă legătură între tromboză și administrarea unui vaccin”

1 lună in urmă 10

Managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a făcut aceste precizări în contextul în care România continuă campania de vaccinare cu AstraZeneca, în ciuda deciziei luate de mai multe țări europene, care au suspendat utilizarea serului de la AstraZeneca din cauza temerilor privind apariția unor cheaguri de sânge la cei imunizați cu acest vaccin, informează Digi24.

”Până în acest moment, din datele științifice care sunt publicate, nu există nici măcar o singură dovadă de tromboză indusă de vaccin”, a explicat, marți, medicul Beatrice Mahler la Digi24.

Noi cred că ar trebui să mergem mai departe de acest aspect și să știm ce se întâmplă de fapt într-o tromboză a vaselor atunci când sângele se coagulează în vase

Beatrice Mahler:

Managerul de la Nasta a mai subliniat că ”riscurile care duc la coagularea sângelui în vase țin de patologiile pe care le are pacientul sau de scăderea unbor factori care ne protejează împotriva acestor tromboz”.

Vaccinarea cu AstraZeneca, suspendată complet în mai multe țări

Mai mulți țări, prin care Franța, Germania, Italia, Spania, Slovenia și Portugalia, au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca până va veni un aviz din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) privind siguranța serului.

Autoritățile române au anunțat însă, luni seară, că România continuă vaccinarea cu AstraZeneca, în urma unei ședințe a Comitetului de Vaccinare.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a transmis luni că va organiza joi „o ședință extraordinară” cu privire la situația vaccinului de la AstraZeneca.

Joi, (EMA) a transmis că va revizui cazurile de apariție a unor cheaguri de sânge la pacienți care au fost imunizați cu vaccinul AstraZeneca, însă a subliniat că incidența acestora nu este mai mare decât în rândul populației generale și a recomandat continuarea administrării vaccinului.

De asemenea, EMA a anunțat că, la ora actuală, nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sangvine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser.

Marți, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca serul de la AstraZeneca să fie administrat în continuare.

Reacția campaniei AstraZeneca

La rândul său, compania AstraZeneca a transmis, duminică, că a analizat cazurile a peste 17 milioane de oameni care au fost imunizați cu serul său anti-COVID și ancheta nu a dezvăluit nicio dovadă privind riscul crescut de formare a cheagurilor de sânge.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă