Beatrice Mahler, despre creșterea numărului de cazuri de Covid-19: ”Sunt cazuri cu o evoluţie rapid spre deteriorare. Vorbim de familii întregi!”

1 lună in urmă 3

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, susține că în secţia Covid-19 a spitalului pe care îl conduce sunt internați pacienți grav bolnavi, a căror stare se poate deteriora oricând și atrage atenția asupra faptului că, în acest val al pandemiei, nu mai e vorba de ”un membru al familiei, ci de familii întregi”.

Echipajul unei ambulanțe transporta un pacient bolnav de Covid la spital

Beatrice Mahler, despre creșterea numărului de cazuri de Covid-19

Mediafax Foto / Mediafax Foto via Hepta

Beatrice Mahler susţine că medicii se confruntă cu situaţi în care trebuie să trateze familii întregi, dar şi că unii pacienţi le mărturisesc medicilor că au colegi de serviciu care nu vor să se testeze sau, dacă se testează, nu declară boala.

"Este o presiune extrem de mare legată de pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală, legat de cazurile care ajuns cu necesar crescut de oxigen, pacienţi pentru care trebuie în fiecare noapte să suplimentăm numărul de paturi. Noaptea trecută am avut zece paturi suplimentate, dar poate că asta nu e atât de neobişnuit pentru că am mai trăit în noiembrie. Ce e diferit în acest moment este că pe această secţie COVID, unde avem un normativ de personal al unei secţii obişnuite, avem 10 pacienţi care ar putea în orice moment să ocupe un loc în Terapie Intensivă, unde asistăm pacienţii cu ajutorul medicilor de la Terapie Intensivă, vorbim de proceduri de ventilaţie non-invazivă, e adevărat, nu sunt pacienţi intubaţi, dar sunt pacienţi gravi, pacienţi critici şi atrag atenţia că această îngrijire noi trebuie să o facem cu un personal deficitar şi atunci nu ne mirăm de nemulţumirea care apare ca urmare a timpului scurt pe care personalul poate să îl aloce unui pacient”, a declarat Beatrice Mahler, potrivit news.ro.

Valul trei al pandemiei, mai rapid și cu simptome mult mai grave

Medicul a constatat că sunt multe cazuri care se pot agrava rapid.

"Din perspectiva mea şi din modul în care văd eu lucrurile, da. Pe de o parte, numărul de cazuri care sunt în spital este mare şi sunt cazuri mult mai grave, cu o evoluţie rapid spre deteriorare. Pe de altă pare, sunt foarte mulţi pacienţi şi nu vorbim de un membru al familiei, ci familii întregi. Primim telefoane, sunt cel puţin 4-5 familii pe zi care solicită ajutorul, familii cu mai mulţi membri bolnavi. Sigur, intensitatea bolii variază în cadrul aceleiaşi familii”, a adăugat ea.

Beatrice Mahler a catalogat COVID-19 drept "o boală vicleană, o boală extrem de nesigură şi impredictibilă ca evoluţie”.

Unii bolnavi se testează cu teste rapide și nu vor să declare boală

Ea a atras atenţia asupra faptului că mai multe persoane i-au spus că au colegi de serviciu care s-au testat cu teste rapide, dar nu vor să declare boala, sau cunosc oameni care au simptome, dar nu vor să se testeze, ea spunând că aceste situaţii "amplifică gravitatea situaţiei pe care o trăim".

"Sunt convinsă că, fără să facem testarea rapidă şi rapid, nu vom reuşi să stabilizăm această creştere a numărului de cazuri”, a afirmat Mahler.

Ea a precizat că nu a avut pacienţi care să refuze oxigenul, însă a avut pacienţi care au cerut un anumit protocol medical, solicitând medicamente care nu se administrează în România, ei fiind refuzaţi.

"Nu mă aştept ca lucrurile să evolueze într-o direcţie bună", a afirmat Mahler.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

beatrice mahler marius nasta cazuri covid bolnavi covid coronavirus pandemie
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă