Bătuți, electrocutați și împinși dintr-o parte în alta a frontierei: soarta migranților blocați la granița Belarusului cu UE

2 săptămâni in urmă 16


Migranții care încearcă să treagă granița din Belarus în Polonia sau într-o măsură mai mică în Lituania spun că sunt împinși sau ajutați de forțele regimului de la Minsk și că sunt bătuți crunt sau chiar electrocutați de o parte și de cealaltă a frontierei, scriu New York Times, Reuters și CNN.


Migranții prinși la granița Belarusului cu Polonia au făcut sute de încercări pentru a ajunge în UE. În cea mai mare parte fără succes, ei fiind respinși de polițiștii polonezi și de cei 15.000 de militari mobilizați de Varșovia la granița de est.


Cei mai mulți au ajuns în Belarus cu avionul, din Orientul Mijlociu sau Africa, încurajați de regimul lui Aleksandr Lukașenko, care apoi i-a împins spre granițele cu UE, în tentativa de a-i folosi astfel ca armă, au acuzat oficialii UE.


Indiferent de felul în care au ajuns în zonă, situația multora este disperată.


Migrantul sirian Youssef Atallah a crezut că o să moară în pădurea de la granița poloneză, după ce a fost lăsat fără mâncare și apă în frigul pătrunzător, aproape incapabil să respire, după ce nasul i-a fost fracturat de bătaia aplicată de un soldat din Belarus.


Attalah, aflat acum într-un centru pentru migranți din orașul polonez Bialystok, a povestit pentru Reuters cum a încercat să treacă granița spre Polonia, numai pentru a fi împins înapoi de grăniceri, apoi iarăși blocat de forțele de securitate belaruse.


„Le-am spus că vrem să mergem înapoi în Minsk, nu vrem să mai continuăm călătoria. Ne-au spus că nu ne putem întoarce la Minsk și că să mergem în Polonia”, a relatat sirianul.


Un afgan care a fugit din țară după ce aceasta a căzut în august sub controlul talibanilor, a explicat la rândul lui că forțele belaruse îi împing pe migranți spre granița poloneză.


Sub acoperirea anonimatului acesta a povestit că în fiecare noapte, militarii belaruși veneau și luau un grup de 30-40 de migranți din tabere pentru a-i forța să treacă frontiera.


Thaer Rezk, un alt migrant din Siria, a spus și el că forțele belaruse taie uneori găuri în gardurile de sârmă ghimpată pentru a-i ajuta pe oameni să treacă în Polonia sau în Lituania.


Hajar, un kurd irakian, a povestit la rândul lui pentru New York Times cum polițiștii din Belarus l-au împins să treacă granița în Lituania.


În statul baltic, el și tovarășii săi au fost bătuți cu bâte și cabluri sau electrocutați cu pistoale taser. „Au spus «Nu aveți dreptul să veniți aici în țara noastră. Ne murdăriți țara»”, povestește el.


Forțele lituaniene i-au împins apoi înapoi în Belarus, după ce le-au luat telefoanele și i-au avertizat că data viitoare când vor încerca să treacă granița vor primi un tratament și mai dur.


Hajar s-a întors la Minsk pentru a-și trata rănile, într-un hotel care îi cere 100 de dolari pe noapte, în schimbul promisiunii că nu îl va raporta la autorități pentru expirarea vizei.


El a plătit 6.000 de dolari pentru a ajunge în Turcia, apoi în Minsk, unde a fost de asemenea bătut de polițiștii belaruși.


Scopul lui este să ajungă în Marea Britanie.


Sute de tentative de trecere a graniței


Oficialii de la granița ploneză au declarat că au înregistrat 600 de tentative de traversare a frontierei marți, apoi trei încercări majore în noapte spre miercuri, scrie CNN.


Cel puțin nouă oameni au fost reținuți și 48 au fost trimiși înapoi în Belarus.


Ministrul polonez al Apărării a spus și el că există încă un grup semnificativ de migranți în Belarus, în zona orașului polonez Kuznica.


Mariusz Błaszczak a precizat că tabăra de migranți de lângă Kuznica s-a împărțit în mai multe grupuri.


Varșovia a declarat starea de urgență, așa că niciun civil nu are voie să intre în zonă, nici jurnaliști, nici reprezentanți ai organizațiilor umanitare.


Mobilizarea impresionantă de forțe pare să dea rezultate. Mai multe persoane aflate în perimetrul de securitate au declarat pentru CNN că nu au văzut mai mulți migranți decât în mod normal.


Iar organizațiile umanitare au spus și ele că nu au mai primit multe apeluri de ajutor din partea migranților în ultimele zile.


Într-o tentativă de a descuraja migranții, guvernul polonez a trimis SMS-uri la numerele străine de telefon din zonă cu mesajul: „Granița poloneză este închisă. Autoritățile din Belarus v-au mințit. Mergeți înapoi la Minsk”.


Migranții sunt de asemenea avertizați să nu ia pastile de la militarii belaruși. Mesajul are legătură cu o afirmație a autorităților poloneze care susțin că migranții au primit de la forțele belaruse pastile cu care au fost drogați sau intoxicați.


Reprezentanții organizației umanitare poloneze Ocalenie Foundation, care acționează în zonă de mai multă vreme, și-au exprimat scepticismul cu privire la această teorie.


Oficialii polonezi au estimat că numărul migranților care campează în apropierea frontierei în acest moment este de 4.000, dar grănicerii belaruși au spus că ar fi vorba despre 2.000 de oameni.


Potrivit oficialilor polonezi, miercuri, situația a fost mai calmă, iar migranții au primit mâncare și apă de la militarii din Belarus.


Sancțiuni UE și o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU


Varșovia a primit deja sprijinul oficialilor UE, NATO și SUA, care au condamnat regimul de la Minsk.


Joi va avea loc și o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, cerută de Estonia, Franța și Irlanda.


Această reuniune va avea loc cu uşile închise, au precizat sursele citate, în timp ce tensiunea nu scade între Polonia şi Belarus, susţinut de Rusia şi acuzat de „terorism de stat” de către Varşovia.


„Astfel de situaţii nu ar trebui folosite din motive politice şi să devină o cauză de tensiuni între state”, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de presă zilnice, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric.


Între timp, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au convenit miercuri că acţiunea Belarusului de a încuraja migranţii din Orientul Mijlociu să pătrundă în Polonia poate fi considerată din punct de vedere legal un „atac hibrid” care să servească drept bază pentru o nouă serie de sancţiuni europene împotriva Minskului, transmite Reuters, citată de Agerpres.


Noul pachet de sancţiuni urmează să fie discutat joi şi posibil să fie aprobat luni la reuniunea miniştrilor europeni de externe.


Potrivit Reuters, noua serie de sancţiuni ar putea viza circa 30 de persoane şi entităţi din Belarus, printre care ministrul de externe al acestei ţări şi compania aeriană Belavia, dar un acord asupra acestei liste şi stabilirea probelor care să prevină acţiuni legale ar putea întârzia decizia.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă