"Barcelona va câștiga campionatul, cupa și Liga Campionilor!" Cea mai optimistă declarație după demiterea lui Koeman

1 lună in urmă 21

  • Liga 1: Universitatea Craiova - Mioveni, sâmbătă, 19:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj - Voluntari, sâmbătă, 21:30, Digi Sport 1

Fără Lionel Messi, plecat la PSG în vară, jocul ofensiv al Barcelonei suferă teribil, iar catalanii au înregistrat deja cinci meciuri fără gol marcat în actuala ediție.

"Barcelona va câștiga campionatul, cupa și Liga Campionilor!" Cea mai optimistă declarație după demiterea lui Koeman

Totuși, unii suporteri ai catalanilor mai reușesc să găsească o doză de optimism pentru acest sezon, iar Joan Gaspart chiar debordează la acest capitol. Fost președinte la Barcelona în perioada 2000-2003, spaniolul consideră că formația de pe Camp Nou va cuceri "tripla" la mijlocul anului viitor.

"Barcelona va câștiga Liga Campionilor, La Liga, pentru că încă mai e mult de jucat din campionat, și Cupa, care nici măcar nu a început încă. Deși pot să mă înșel, omul care nu e optimist este foarte nefericit.

Am văzut situații și mai complicate în fotbal. Sper ca în viitor să aspirăm să fim cât mai sus posibil, deși am explicat că nu e ușor deloc să câștigi astfel de titluri. Dacă nu reușim, va trebui să facem astfel încât să concurăm din nou pentru ele anul viitor", a declarat fostul conducător, potrivit El Confidencial.

În istoria fotbalului, doar trei echipe au reușit să câștige "tripla", considerată cea mai mare performanță pe care o poate obține un club într-un sezon - Manchester United (1999), Inter Milano (2010) și Barcelona (2009 și 2015). 

Noul antrenor interimar al Barcelonei a pregătit deja două surprize pentru primul său test, meciul de sâmbătă cu Alaves

Spaniolul a fost adus de la echipa secundă a catalanilor, iar primul său test va fi meciul de campionat împotriva lui Alaves, de pe teren propriu. Barjuan a pregătit deja două surprize pentru această partidă - i-a convocat în premieră pe Abde și Alvaro Sanz, pe care îi știe foarte bine, întrucât până nu de mult i-a antrenat la Barcelona B.

Abde este o extremă stânga de 19 ani, originar din Maroc, adus vara aceasta de la echipa mare a lui Hercules. În ceea ce îl privește pe Alvaro Sanz, fotbalistul de 20 de ani este un produs 100% al celebrei academii "La Masia", iar poziția sa principală este de închizător. Deși există șanse infime, cei doi ar putea debuta pentru echipa mare a Barcelonei mai devreme decât s-ar fi așteptat.

Partida dintre Barcelona și Alaves se joacă sâmbătă, de la ora 22:00, și poate fi urmărită în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 2, sau pe www.digisport.ro, de către abonații RCS & RDS.

Etichete: barcelona , joan gaspart
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă