Barcelona nu renunță la Superligă și anunță ferm: "UEFA nu poate stopa inițiativa noastră!"

1 lună in urmă 8

  • Preliminarii CM 2022: Franța - Finlanda, marți, 21:45, Digi Sport 1

  • Preliminarii CM 2022: Olanda - Turcia, marți, 21:45, Digi Sport 2

''Proiectul este viu. Cele trei cluburi care apără în continuare aceste demers câştigă toate cauzele în instanţă. UEFA nu poate stopa iniţiativa noastră iar presiunea asupra cluburilor engleze, care au susţinut puternic ideea, nu a avut niciun efect. Bineînţeles, el ar fi putut fi prezentat într-un mod mai bun'', a declarat Laporta, conform Agerpres.

Aşa cum se ştie, în august, Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA) a anunţat că le-a reprimit pe cele nouă cluburi care au renunţat la Super Ligă, proiect ce făcea concurenţă Ligii Campionilor la fotbal.

Această decizie viza şase cluburi engleze (Manchester United, Manchester City, Liverpool, Arsenal, Chelsea, Tottenham), două cluburi italiene (Inter Milano şi AC Milan), precum şi pe Atletico Madrid.

"Comitetul executiv al ECA a luat în considerare recunoaşterea de către aceste cluburi a faptului că proiectul Super Ligii nu este în interesul comunităţii fotbalului", precum şi decizia lor de a "abandona complet" proiectul, a explicat atunci ECA într-un comunicat.

Hai în Digi Online să vezi European Qualifiers! În Europa începe lupta pentru un loc la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 Qatar!

FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino rămân în afara ECA. Ele sunt ultimele dintre cele 12 cluburi care şi-au dat acordul, în luna aprilie, pentru lansarea Super Ligii europene şi care au rămas fidele acestui proiect, care a generat numeroase reacţii negative în lumea fotbalului.

Barca, Real şi Juve rămân în conflict cu UEFA, organizatoarea Ligii Campionilor.

La sfârşitul lui mai, UEFA a deschis o procedură disciplinară pentru a-i sancţiona pe aceşti trei promotori ai proiectului. După ce Barca, Real şi Juve s-au adresat justiţiei, UEFA şi-a suspendat demersul "până la noi ordine".

Celelalte nouă cluburi au renunţat rapid la Super Ligă şi au încheiat un acord cu UEFA, acceptând o serie de "măsuri de reintegrare", mai ales financiare.

Etichete: barcelona , joan laporta , superliga
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă