Bărbatul care a încercat să se arunce în aer, în 2017, la metroul din New York, condamnat la închisoare pe viață

3 săptămâni in urmă 18

Akayed Ullah, în vârstă de 31 de ani, originar din Bangladesh, a fost condamnat joi, 22 aprilie, la închisoare pe viaţă plus încă 30 de ani de un judecător federal din Manhattan, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Bărbatul a fost arestat pe 11 decembrie 2017, imediat după ce a încercat să se arunce în aer la metroul din New York, inspirat de organizaţia Stat Islamic.

Acesta a reușit doar parţial să producă o deflagraţie la o oră de vârf pe culoarul dintre Times Square şi gara Port Authority, pentru că dispozitivul artizanal pe care îl avea asupra sa nu a explodat complet.

Pedeapsa vizează să „trimită un mesaj” celor care ar putea fi tentaţi să comită gesturi similare celui al lui Akayed Ullah, a menţionat judecătorul Richard Sullivan.

Avocata apărării, Amy Gallicchio, ceruse pedeapsa minimă prevăzută de lege, 35 de ani de închisoare.

Atacul, în urma căruia patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a suferit arsuri grave, a dus la creşterea tensiunilor, în condiţiile în care a survenit după un alt atentat, la sfârşitul lui octombrie acelaşi an, soldat cu moartea a opt oameni în sudul Manhattanului. Bărbatul care a intrat atunci cu camioneta în mulţime fusese „inspirat” tot de Stat Islamic.

Akayed Ullah a prezentat scuze la şedinţa de joi şi a exprimat regrete.

Ancheta a evocat o radicalizare progresivă a tânărului, venit în SUA în 2014 cu o viză de reîntregire a familiei şi domiciliat într-un cartier din Brooklyn cu o puternică populaţie originară din Bangladesh.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă