Bărbatul care a dat de pământ cu nepotul său, într-un parc din Hunedoara, trimis în judecată pentru tentativă de omor

1 lună in urmă 3


Alexandru Cobzaru, 29 de ani, bărbatul din Hunedoara filmat în timp ce și-a trântit în cap nepotul, într-un loc de joacă din municipiu, a fost trimis in judecată în stare de arest preventiv, sub acuzația de tentativă de omor, informază Ziare.com.


„Inculpatul CA, la data de 07.02.2021, in jurul orelor 15:35, pe fondul unei stări tensionate generată de cearta dintre persoana vătămată minoră în vârsta de 13 ani și un alt minor în vârsta de 8 ani - fiul concubinei sale, care se aflau în parcul de joacă pentru copii, situat în spatele blocului G2 de pe bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, loc în care se aflau atât copii, cât și persoane adulte, a prins-o pe persoana vătămată minoră cu mâinile de gât, a ridicat-o la aproximativ 2 metri înălțime (deasupra capului inculpatului), după care a proiectat-o cu putere de pământ, producându-i o fractura de os occipital cu dehiscență de 2 mm, leziune care necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, tulburând ordinea și linistea publică”, au transmis procurorii.


În primă fază, Cobzaru, care se află în arest preventiv, a fost pus sub învinuire pentru lovire şi alte violenţe, violenţă în familie şi tulburarea liniştii publice şi anchetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.


Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, după ce a fost schimbată încadrarea juridică, din lovire şi alte violenţe, în tentativă de omor.


Alexandru Cobzaru a fost reţinut pe 7 februarie, după ce a dat de pământ cu un băiat de 13 ani, într-un parc din Hunedoara. Ulterior, s-a aflat că acesta este nepotul lui.



Echipa de ordine publică trimisă la faţa locului a stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul lovit şi fiul agresorului, un băiat de 8 ani, s-au certat.


La scurt timp după cearta celor mici, Cobzaru s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat în aer şi apoi l-a trântit de pământ. Ulterior, l-a lovit și pe fiul său de 8 ani.


Copilul de 13 ani a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au decis apoi să-l transfere la un spital din Timișoara.


În urma agresiunii, băiatul a suferit o fractură la cap, în zona occipitală, cu pierdere de conștiență și amnezie retrogradă, au arătat rezultatele investigațiilor efectuate de medicii deveni.


Pentru familia copilului de 8 ani, cu a cărui mamă agresorul trăieşte în concubinaj, s-a dispus măsura protecţiei în cadrul unui centru maternal din Hunedoara.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă