Bărbat acuzat că a răpit, violat și lăsat gravidă o copilă de doar 13 ani, ca mai apoi să încerce să o omoare, în SUA

2 săptămâni in urmă 24

Un bărbat a fost arestat după ce se presupune că ar fi răpit, violat şi lăsat gravidă o copilă de doar 13 ani. Potrivit informaţiilor, a încercat apoi să o omoare.

Bărbat acuzat că a răpit, violat și lăsat gravidă o copilă de doar 13 ani

Bărbat acuzat că a răpit, violat și lăsat gravidă o copilă de doar 13 ani

Cumberland County Sheriff's Office via Mirror

Eduardo G. Rubio, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat în Carolina de Nord, săptămâna trecută, și a fost acuzat de viol, tentativă de omor de gradul I, tentativă de omor a unui copil nenăscut și răpire de gradul I, precum și de trei acuzații de agresiune prin strangulare.

Potrivit presei locale, care a reușit să obțină documentele instanței, se spune că poliția care o căutase pe fata dispărută s-a dus la casa lui Rubio, dar în timpul percheziției, cineva ar fi sunat la poliția din Fayetteville și a declarat că fata dispărută se afla într-o altă locație, fiind vorba mai exact despre un apartament.

Bărbatul ar fi încercat să scape de copilă, după ce a aflat că este gravidă

Fata a fost găsită și dusă la Centrul Medical Cape Fear Valley, unde a fost tratată pentru rănile grave la gât, față, umeri, brațe și genunchi. În timp ce se afla în spital, ea le-a spus medicilor că a fost ''agresată sexual'' de bărbat în ultimii doi ani. După ce i-au efectuat un examen, au descoperit că era însărcinată în jur de patru luni și jumătate, copil despre care se presupune că știa. Ea a susținut apoi că Rubio a încercat în mod șocant să o omoare odată ce a aflat despre sarcină.

Cei doi s-au certat vineri dimineață, când el a încercat să o sugrume – făcând-o să-și piardă cunoștința de trei ori, ultima dintre dăţi fiind când se presupune că s-a urcat în mașina lui și a încercat să o omoare, notează Daily Star.

În mod bizar, mama fetiței este și ea însărcinată cu copilul lui Rubio și sunt împreună de patru ani. Se susţine că mama nu avea idee că fiica ei a fost abuzată, dar ea cooperează pe deplin cu poliția. Bărbatul a fost arestat pe 12 noiembrie și nu poate fi eliberat pe cauțiune.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă