Barack Obama îi aduce un omagiu lui Desmond Tutu, erou al luptei anti-apartheid: „Mi-a fost mentor, prieten și busolă morală”

3 săptămâni in urmă 18

Fostul președintele al Statelor Unite, Barack Obama, a adus un omagiu arhiepiscopului Desmond Tutu, aclamat ca erou în lupta împoriva sistemului de segregare rasială apartheid din Africa de Sud, relatează BBC.

Președintele Obama l-a descris pe Tutu drept „un mentor, un prieten și o busolă morală”.

„Arhiepiscopul Tutu a fost implicat în lupta pentru eliberare și pentru dreptate în țara sa, însă s-a implicat în lupta împotriva nedreptăților din toată lumea.

Nu și-a pierdut niciodata simțul umorului și nici voința de a găsi umanitatea chiar și în adversarii săi. Mie și lui Michelle ne va lipsi foarte mult”, a spus Obama, duminică, după anunțul morții lui Tutu.

Un contemporan al lui Nelson Mandela, Arhiepiscopul Tutu a fost unul dintre cele mai importante personaje din lupta împotriva sistemului apartheid din Africa de Sud.

Actualul președinte sud-african, Cyril Ramaphosa a spus despre el că „ne-a lăsat moștenire o Africă de Sud liberă”.

În 1984, Tutu a primit premiul Nobel pentru pace, pentru rolul său esențial în lupta pentru abolirea sistemului de segregare rasială și de dominație a minorității ale în Africa de Sud.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă