Banii reali din spatele transferului lui Valentin Mihăilă la Parma! Suma colosală pe care o primește clubul care l-a format și cât a luat, până acum, Universitatea Craiova de la miliardarul american Kroenke: „Nu am încasat încă” | EXCLUSIV ProSport Live

3 săptămâni in urmă 21

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a dezvăluit care este suma de bani încasată din trasferul lui Valentin Mihăilă la Parma.

Internaţionalul român de tineret Valentin Mihăilă s-a transferat de la Universitatea Craiova la echipa italiană în octombrie 2020.

Crescut de Universitatea Craiova, Mihăilă a debutat la 18 ani la prima echipă şi a „strâns” 70 de prezenţe, zece goluri şi 13 pase decisive.

Banii reali din spatele transferului lui Valentin Mihăilă la Parma! Suma colosală: „Nu am încasat încă”

De asemenea, la vremea respectivă avea cinci goluri marcate în şase partide la echipa naţională Under 21 a României, printre care o triplă contra Finlandei.

„Pe Koljic am dat 500.000 de euro. Am investit bani destul de mulți în Cicăldău, Ivan, Mitriță…În România sunt puține echipe care să plătească un milion de euro.

La Mihăilă, clubul de unde l-am luat are de primit 1.7 milioane de euro… Nu i-a primit pe toți pentru că nici noi nu am încasat de la Parma întreaga sumă, ci doar trei milioane până acum”, a declarat Mihai Rotaru la ProSport Live.

Parma, formație aflată acum în Serie B, are de plătit Craiovei în schimbul său suma de 8.5 milioane de euro. Atacantul în vârstă de 21 de ani a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025.

Fostul şef al Centrului de Copii de la Universitatea Craiova, Silviu Bogdan, a păstrat 25 la sută din drepturile federative ale mijlocaşului, în momentul în care l-a trecut de la şcoala sa de fotbal, la formaţia finanțată de Mihai Rotaru.

Fostul arbitru Silviu Bogdan şi-a construit la Craiova o academie de fotbal, cu fotbalişti interesanţi, printre care şi Valentin Mihăilă. Mihai Rotaru a cumpărat grupele de juniori de la Voinţa Craiova şi l-a numit pe acesta şef al Centrului de Copii și Juniori de la Universitatea Craiova.

The post Banii reali din spatele transferului lui Valentin Mihăilă la Parma! Suma colosală pe care o primește clubul care l-a format și cât a luat, până acum, Universitatea Craiova de la miliardarul american Kroenke: „Nu am încasat încă” | EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă