Azi debutează noul sezon al Premier League! Unde pot vedea fanii români meciurile din Anglia!

2 luni in urmă 18

Sezonul 2021 – 2022 din Premier League va putea fi urmărit în România în direct și în exclusivitate la Eurosport.

Cel mai puternic campionat național de fotbal din lume debutează astăzi cu meciul Brentford – Arsenal, în direct pe Eurosport 1 (22:00).

Premier League Show, emisiune de analiză cu experți precum Ion Alexandru, Emanuel Terzian, Lucian Sănmărtean și Gabriel Cânu, va însoți transmisiunile din cele 38 de etape ale competiției.

Azi debutează noul sezon al Premier League! Unde pot vedea fanii români meciurile din Anglia

Premier League debutează astăzi cu meciul Brentford – Arsenal și programează încă din prima etapă un derby ce se anunță important în lupta pentru titlu, Tottenham – Manchester City (duminică, 18:30, Eurosport 1).

Celalalte candidate la titlu au programate primele meciuri sâmbătă, când Manchester United primește vizita lui Leeds (14:30, Eurosport 1), Chelsea pe cea a lui Crystal Palace (17:00, Eurosport 1), iar Liverpool joacă în deplasare la Norwich (19:30, Eurosport 1).

Pentru o experiență completă, Eurosport aduce, alături de transmisiunile meciurilor, și emisiunea Premier League Show. Aflată la al treilea sezon, emisiunea va fi găzduită de Ion Alexandru și Emanuel Terzian și va beneficia de prezența analiștilor Eurosport Lucian Sănmărtean și Gabriel Cânu. Premier League Show va fi în fiecare sâmbătă și duminică, în direct pe Eurosport 1.

Nume noi pentru un sezon nou

Perioada scursă de la finalul sezonului trecut a fost una intensă pentru managerii celor 20 de echipe din prima ligă engleză, cu transferuri care au depășit bariera de 100 de milioane de euro în unele cazuri. Campioana en-titre, Manchester City, a reușit să-l aducă în această vară sub comanda lui Pep Guardiola pe Jack Grealish, mutare de aproape 120 de milioane de euro de la Aston Villa. Clasată pe locul doi la finalul stagiunii precedente, Manchester United a reușit să-l repatrieze pe Jadon Sancho, transferat de la Borussia Dortmund pentru 85 de milioane de euro.

Mutări importante au făcut și echipele din Londra. Chelsea tocmai a obținut semnătura lui Romelu Lukaku (Inter Milano) pentru o sumă de peste 100 de milioane de euro, în timp ce rivalele Tottenham și Arsenal au investit în transferurile lui Bryan Gil (FC Sevilla, 25 de milioane de euro) și, respectiv, Ben White (Brighton, 58 de milioane de euro).
După ce a obținut locul 3 în sezonul 2020 – 2021 al competiției, Liverpool caută să revină în top în acest sezon cu un lot aproape neschimbat față de cel folosit de Jurgen Klopp stagiunea precedentă, dar și cu Ibrahima Konate, transfer de 40 de milioane de euro de la RB Leipzig.

Florin Andone caută revenirea la cea mai bună formă

Singurul român legitimat la prima echipă a unui club din Premier League rămâne Florin Andone, care caută revenirea la o formă optimă după o lungă perioadă de indisponibilitate. Atacantul în vârstă de 28 de ani a fost transferat de Brighton & Hove Albion de la Deportivo La Coruna în 2018, însă nu s-a putut impune ca titular indiscutabil în echipa lui Graham Potter. Andone va căuta să se impună în primul 11 al echipei clasate pe locul 16 în ultimul sezon, vizând și revenirea în circuitul Echipei Naționale a României.

 

The post Azi debutează noul sezon al Premier League! Unde pot vedea fanii români meciurile din Anglia! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă