Avocatul general al CJUE: Un angajator poate interzice portul valului islamic la locul de munca

1 lună in urmă 1

Un angajator poate interzice portul valului islamic la locul de munca, in cadrul unei politici de neutralitate religioasa, a estimat joi, 25 februarie, avocatul general al Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), in urma unor interpelari din partea justitiei germane, informeaza AFP.

Tribunalul muncii din Hamburg (nord) si Curtea federala a muncii (Bundesarbeitsgericht) au fost sesizate de angajate musulmane ai caror angajatori din Germania cereau ca ele sa-si scoata valul la locul de munca. Cele doua jurisdictii s-au adresat CJUE pentru a afla daca regulile companiilor vizate erau conforme directivei privind egalitatea de tratament la angajare si la locul de munca.

Avocatul general al CJUE a amintit, in concluziile sale publicate joi, ca directiva cere absenta oricarei discriminari directe sau indirecte fondate inclusiv pe religie.

Bazandu-se pe jurisprudenta, el estimeaza ca "interdictia portului oricarui semn vizibil al unor convingeri politice, psihologice sau religioase la locul de munca, ce decurge dintr-un regulament intern al unei intreprinderi private, nu constituie o discriminare directa fondata pe religie sau pe convingerile la adresa angajatilor ce respecta anumite reguli vestimentare prin aplicarea de precepte religioase".

Avocatul general considera, de asemenea, ca "daca interdictia portului, la locul de munca, a oricarui semn vizibil al unor convingeri politice, filosofice sau religioase este admisibil, angajatorul are de asemenea libertatea, in cadrul libertatii intreprinderii sale, sa interzica doar portul de semne ostentative de mari dimensiuni".

El considera in acest sens ca o politica de neutralitate a unei intreprinderi "nu este incompatibila cu portul, de catre angajatii sai, a unor insemne religioase, vizibile sau nu, insa de dimensiune mica, adica discrete, si care nu se remarca la o prima abordare".

Cu toate acestea, el estimeaza ca "valul islamic nu constituie un insemn religios de dimensiuni mici", chiar daca el recunoaste ca nu ii revine Curtii sa dea o definitie a termenilor "dimensiune mica" si ca un anumit rol il poate juca si contextul.

"Prin urmare, ii revine jurisdictiei nationale sa examineze situatia de la caz la caz", a subliniat avocatul general al CJUE.

CJUE nu este obligata sa urmeze opinia avocatului general.

Mai puteti citi:

Drama Gabrielei Sabatini, cea mai frumoasa jucatoare de tenis a anilor 1990Rares Bogdan, atac la parlamentarii USRPLUS care au votat impotriva finantarii schitului romanesc de la muntele Athos: "Se dovedesc ignoranti si necunoscatori de traditii si istorie"Reactia lui Marian Godina la protestul sindicatelor din Politie: "Mergeti la privat ca se dau sporuri babane"Avocatul Poporului a atacat la CCR legea ce le interzice cadrelor militare sa se asocieze in sindicateTensiuni in coalitia de guvernare. Ludovic Orban critica delegarea atributiilor de catre ministrii din Cabinetul Citu
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă