Avertizare hidrologică! Cod portocaliu și Cod galben de inundații și viituri pe râuri din 13 județe, până mâine

6 zile in urmă 28

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Bistra (afluent al râului Timiş), Bistriţa (afluent al râului Siret), cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Sub Cod galben sunt, de luni ora 12.00 până marți ora 16.00, râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Suceava și Neamţ, iar de luni ora 12.00 până marți ora 9.00 râuri din Hunedoara, Arad, Timiş și Caraş Severin.

Codul portocaliu va intra în vigoare luni la ora 18.00, va expira marți la ora 9.00 și vizează râurile din bazinele hidrografice: Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin amonte S.H. Rodna şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Rodna (judeţul Bistriţa Năsăud).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţul Bistriţa Năsăud.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă