Avertismentul experților în educație de la Banca Mondială: Să ne întoarcem la învățare. Deschiderea școlilor salvează vieți

2 săptămâni in urmă 4

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/03/dreamstime_m_213025465-e1616681872832.jpg
“E timpul să ne întoarcem la învățare”, sună titlul unui apel semnat de un fost înalt responsabil și un actual director pentru educație din cadrul Băncii Mondiale. Apelul, publicat miercuri, când la București se contura închiderea școlilor pentru o lună, cu titlul de “vacanță” extinsă, trece în revistă numeroase analize și studii educaționale, medicale și sociale pentru a argumenta că, după un de criză, închiderea școlilor are efecte mult mai grave decât menținerea lor în funcțiune, iar costurile asociate închiderii, pentru copii și pentru societate, sunt mult mai mari.
Articolul este semnat de Jaime Saavedra, director global pentru Educație în cadrul Băncii Mondiale, și de Rafael de Hoyos, fost economist-șef pentru educație în zona Americii Latine, în cadrul Băncii Mondiale.

Autorii insistă asupra faptului că școala la distanță a extins diferențele și așa mari între elevii din medii favorizate și cei din medii defavorizate, în întreaga lume, pe lângă multe alte probleme care au afectat întreaga populație școlară, milioane de familii și profesori și societatea în ansamblul ei. “Nicio aplicație, niciun algoritm sau program TV nu ar putea înlocui profesorul în procesul de învățare sau în interacțiunile prin care elevii își dezvoltă abilitățile sociale. Pentru copiii din gospodăriile sărace, oportunitățile de învățare oferite de școli sunt poate printre puținele lor obțiuni de a evada din sărăcie. Închizând școlile, societățile închid și unul dintre puținele instrumente de asigurare a echilibrului social”, potrivit celor doi.

Aceștia folosesc mai multe studii – mai vechi, dar și foarte recente, unele dintre ele semnalate pe parcursul ultimului an și de Edupedu.ro – pentru a-și susține argumentele.

Pleacă de la unele referitoare la deteriorarea condițiilor de acasă:

Creșterea nivelului de stres Creșterea violenței domestice

Continuă cu impactul asupra sănătății mintale și bunăstării copiilor și tinerilor: 

Depresie, anxietate etc. Creșterea numărului de sinucideri în rândul minorilor, în unele părți ale lumii Impactul asupra egalității de gen

În continuare, ei abordează principalele chestiuni discutate în deciziile privind închiderea/deschiderea școlilor – riscurile de sănătate asociate mediului școlar, respectiv costurile educaționale ale închiderii școlilor.

Riscuri de sănătate

Analiza experților Băncii Mondiale face trimitere la câteva studii, astfel:

Cu privire la riscurile la adresa sănătății copiilor: studiile Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, care arată că cei mai mulți elevi nu prezintă niciun simptom, iar foarte puțin prezintă simptome severe Cu privire la adresa sănătății profesorilor și personalului școlar: un studiu recent, din Marea Britanie, potrivit căruia rata de infectare în rândul profesorilor nu este mai mare decât cea a populației generale Cu privire la riscul de transmisie a virusului în societate: rata de transmisie a virusului pornind de la elevi este semnificativ mai mică decât în cazul adulților iar studii din SUA, Spania sau Germania au arătat că redeschiderea școlilor, în sine, nu a determinat o creștere a ratei de infectare în aceste țări.Cu privire la transmiterea virusului la persoane în vârstă sau mai expuse riscurilor, un studiu în rândul vârstnicilor din Marea Britanie, care nu a identificat nicio diferență în rata de infectare între cei care trăiesc sau nu alături de minori în gospodărie.

În privința pierderilor de învățare asociate închiderii școlilor, cei doi pleacă de la analize de la începutul pandemiei și ajung la studii detaliate mai recente. Astfel:

Modele teoretice și simulări care sugerau de la bun început pierderi semnificative, mai ales în rândul copiilor din medii sărace.Estimările Băncii Mondiale că în țările cu venituri mici și medii procentul copiilor care nu pot să citească la vârsta de 10 ani va crește de la 53% la 63%.Studii din Belgia, Marea Britanie și Olanda care arată că rezultatele de învățare sunt semnificativ mai mici decât în anii anteriori, efecte mult mai pronunțate în rândul copiilor defavorizați. Analize care spun că tehnologia informației s-a dovedit a fi complementară, dar nu poate înlocui procesele convenționale de predare, mai ales la nivelul preșcolar și de școală primară.

Autorii abordează și argumentele că toate aceste pledoarii nu sunt valabile și ar fi chiar imorale, deoarece, chiar dacă este pierdută învățarea, se salvează vieți omenești. Dar, conform analiștilor Băncii Mondiale, “educația este la rândul ei despre salvarea vieților, doar că într-un fel mai puțin evident. Legătura dintre Covid-19 și posibilele pierderi de vieți omenești este evidentă, imediată și foarte vizibilă, pe când viețile pierdute din cauza închiderii școlilor depind de efecte indirecte, care se petrec pe termen lung”.

Ei afirmă, tot cu trimitere la studii, că “școala și învățarea sunt legate de starea de sănătate, de căsătoriile între minori, de sarcini în rândul minorelor, de speranța de viață. Închiderea școlilor, azi, reduce învățarea și traiectoriile educaționale, mai ales pentru cei mai săraci, reducându-le veniturile viitoare, starea de sănătate și speranța de viață. Deși relația dintre învățare și speranța de viață nu este ușor observabilă și, deci, este dificil de internalizat, deschiderea școlilor salvează la rândul ei vieți – viețile viitoare ale copiilor care trăiesc acum în sărăcie”.

Rafael de Hoyos și Jaime Saavedra insistă că neajunsurile predării la distanță nu ar trebui să fie atribuite “eșecului” în implementarea rapidă a unor soluții, pe parcursul anului de pandemie. Cauzele sunt mult mai ample și mult mai vechi – “pierderile de învățare (…) sunt rezultatul multor ani de investiții insuficiente în educație și de atenție insuficientă la creșterea nivelului de reziliență a sistemului”. Acestea trebuie avute în vedere în paralel cu măsurile de recuperare urgentă a materiei pierdute, despre care cei doi experți afirmă că sunt esențiale.

“Dacă sunt ratate acțiunile necesare pentru a produce un echilibru, ținând cont de nevoile de învățare ale copiilor săraci și vulnerabili, acest lucru va permite ca, în termeni de sărăcie și inechitate, costurile pandemiei să se manifeste timp de câteva generații de acum înainte”, arată analiștii citați.

Citește articolul complet pe platforma Băncii Mondiale

Photo 213025465 © LightfieldstudiosprodDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Avertismentul experților în educație de la Banca Mondială: Să ne întoarcem la învățare. Deschiderea școlilor salvează vieți apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă