Averile managerilor celor mai importante spitale din Bucuresti. Bijuterii de sute de mii de euro si masini de ultima generatie

1 săptămână in urmă 39

Sistemul de sanatate din Romania a fost aspru pus la incercare de pandemia de COVID-19 si inca incearca sa reziste presiunii. Un sistem care oricum avea multe hibe, care mergea adesea pe improvizatii si care a scos la iveala, in aceasta perioada de criza sanitara, toate problemele ascunse sub pres de 30 de ani.

Managerii spitalelor s-au trezit in postura de a gestiona o situatie atipica, astfel ca au ajuns peste noapte in atentia publica. Ziare.com va propune o trecere in revista a averilor managerilor celor mai importante spitale din Bucuresti, potrivit declaratiilor anuale completate de acestia.

Spitalul Clinic Colentina

Victor Mihail Cauni este managerul Spitalului Clinic Colentina din decembrie 2020. Acesta detine doua terenuri agricole, dobandite in 2005, respective 2006, de aproximativ 25.000 de metri patrati in total.

Mai declara patru apartamente si o casa, dobandite in intervalul 2004-2018, prin cumparare, construire sau mostenire.

Are doua masini, un BMW X5 si un BMX X1, fabricate in 2016, respectiv 2019, obtinute prin cumparare.

Detine ceasuri in valoare de 10.000 de euro, dobandite in anul 2015. Are in banca aproximativ 666.064 de lei si 20.097 de euro.

Declara venituri anuale de aproximativ 474.000 de lei, atat de la Spitalul Colentina, cat si din activitati independente.

Spitalul Clinic de copii Dr. Victor Gomoiu

Maria Enescu este managerul Spitalului Clinic de copii Dr. Victor Gomoiu din 2018.

Potrivit declaratiei de avere, detine doua apartamente, primul cumparat in 1993, de circa 62 de metri patrati, iar al doilea cumparat in 2016, prin credit ipotecar, de 46 de metri patrati.

Conduce un Opel Vectra, fabricat in 2008, obtinut prin cumparare. Are bijuterii si metale pretioase in valoare de 5.000 de euro, dobandite in intervalul 1980-2019.

Veniturile sale anuale ca manager sunt de 122.574 de lei, adica aproximativ 10.214 lei pe luna.

Institutul National de Boli Infectioase Prof. Matei Bals

Catalin Apostolescu este managerul interimar al Institutului Matei Bals din februarie 2021, dupa ce Vlad Voiculescu l-a demis pe fostul manager, Maria Nitescu.

Potrivit Ministerului Sanatatii, decizia inlocuirii managerului interimar Maria Nitescu dupa nici doua luni in functie a fost cauzata de "multiplele disfunctionalitati in gestionarea situatiei pacientilor internati in Pavilionul V al Institutului care au fost transferati in urma incendiului din 29 ianuarie 2021 si in comunicarea cu Ministerul Sanatatii".

Catalin Apostolescu detine un apartament in Otopeni, judetul Ilfov, de 96 de metri patrati, dobandit in 2006. Mai declara trei masini, un Volkswagen Golf fabricat in 2003, un Opel Astra fabricat in 2008 si un alt Volkswagen Golf fabricat in 2011.

Declara 150.000 de lei in banca si venituri anuale de 138.267 de lei de la Institutul Matei Bals si 86.789 de lei de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti.

Spitalul Universitar de Urgenta

Florin Catalin Cristoiu este managerul interimar al Spitalului Universitar de Urgenta din aprilie 2020.

Detine un teren intravilan la Mogosoaia, de 3.376 de metri patrati. Declara si o casa tot la Mogosoaia, de 450 de metri patrati, dar si un apartament in Bucuresti, Sectorul 1, de aproximativ 103 metri patrati.

Conduce un Cadillac fabricat in 2008, obtinut prin cumparare.

Declara ca atat el, cat si sotia lui, detin impreuna bijuterii de familie in valoare de 120.000 de euro in total.

Are nu mai putin de 31 de active financiare, in lei, dolari si euro, fiind vorba despre conturi curente sau depozite bancare.

Veniturile sale anuale sunt de 155.539 de lei de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila", de 170.534 de lei Spitalul Universitar de Urgenta, 24.000 de lei din inchirierea unei proprietati si aproximativ 264.375 de lei din investitiile in SC Anemona Clinical Services SRL.

Spitalul de Urgenta Sfantul Pantelimon

Dragos Virgil Davitoiu este managerul Spitalului de Urgenta Sfantul Pantelimon din 2017.

Acesta detine un teren intravilan in Targu Jiu, de 246 de metri patrati, cumparat in 2008-2009, si un teren intravilan de 980 de metri patrati, in Gorj, cumparat in 1990.

Mai detine doua apartamente in Bucuresti, de 102, respectiv 43 de metri patrati, cumparate in 2013, respectiv 1998.

Are si o casa in Targu Jiu, de 117 metri patrati, cumparata in 2008-2009.

Conduce un Mercedes fabricat in 2011, obtinut prin cumparare.

Detine tablouri si sculpturi in valoare de 15.000 de euro, dobandite in intervalul 2005-2017.
Veniturile sale anuale sunt de 129.275 de lei ca manager la Spitatul Sf. Pantelimon, la care se adauga 69.145 de lei de la UMF Carol Davila, unde este sef de lucrari.

Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes

Simin-Aysel Florescu este managerul Spitalului Dr. Victor Babes din martie 2021.

Potrivit declaratiei de avere pe care a completat-o in 2020, pentru anul fiscal 2019, detine doua apartamente in Bucuresti, de 60, respectiv 150 de metri patrati, dobandite in 1992, respectiv 2012.

In plus, are o casa in Constanta, obtinuta in 2007 sub forma de donatie.

Conduce un Seat Exeo, fabricat in 2012, obtinut prin cumparare.

Are in banca 35.000 de lei, iar veniturile anuale sunt de 131.208 de lei de la UMF Carol Davila si de 166.063 de lei de la Spitalul Victor Babes, cu mentiunea ca la data completarii declaratiei nu detinea functia de manager.

Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila"

Florentina Ionita-Radu este directorul general al Spitalului Militar Central Dr. Carol Davila, avand rangul de comandant.

Detine un teren intravilan in Chiajna, de 1.600 de metri patrati, unul extravilan in Buzau, de 7.500 de metri patrati, unul agricol in Calarasi, de 4,5 hectare si unul intravilan in Buzau, de 1.000 de metri patrati.

Detine trei apartamente, doua dintre ele fiind in Bucuresti, iar in cazul celui de-al treilea nu specifica unde, dar si o casa in Chiajna.

Are bijuterii in valoare de 15.000 de euro si declara 18.317 de euro si 152.104 de lei in banca.

Veniturile sale anuale sunt de 211.290 de lei de la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila", la care se adauga 26.607 lei de la Universitatea "Titu Maiorescu", unde este conferentiar.

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

Beatrice Mahler-Boca este managerul Institutului Marius Nasta.

Declara un apartament in Bucuresti, de aproximativ 83 de metri patrati, obtinut prin cumparare in 2011.

Conduce un BMW fabricat in 2015, obtinut prin cumparare. In ultimele 12 luni a vandut doua masini, un Mercedes Benz, pentru care a obtinut 9.300 de euro, si un Audi pentru care a obtinut 9.000 de euro.

Declara 3.563 de euro si 74.709 de lei in banca. Veniturile sale anuale sunt de 35.353 de lei de la Institutul Marius Nasta, 48.314 lei de la UMF Carol Davila si 8.550 de lei din activitati medicale independente.

Institutul National de Cercetare Dezvoltare Medico-Militara "Cantacuzino"

Florin Oancea este la conducerea Institutului National de Cercetare Dezvoltare Medico-Militara "Cantacuzino" din aprilie 2020, avand rangul de comandant.

Detine un teren intravilan in Bragadiru, de 540 de metri patrati, unul intravilan in Bucuresti, de 205 metri patrati si unul tot intravilan in Arges, de 1.200 de metri patrati, unde are o cota parte de 25%.

Are o casa in Bucuresti, construita in 2015, de 300 de metri patrati, dar si una in Arges, de 200 de metri patrati.

Conduce un BMW fabricat in 2019 si are numeroase active financiare.

Veniturile sale anuale sunt de 135.323 de lei, de la Ministerul Apararii Nationale, 38.595 de lei de la CSM Bucuresti, fiind vorba despre o renumeratie a activitatii medicale, la care se adauga circa 280.702 lei din activitati independente.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă