Autorităţile române grăbesc vaccinarea anti-COVID. Ce adresă a trimis Ministerul Sănătăţii către centrele unde are loc imunizarea

1 lună in urmă 16

Tot personalul medical care doreşte să se vaccineze trebuie programat pentru imunizare până în această seară la ora 20:00. Ministerul Sănătății a transmis spitalelor o adresă prin care erau înştiinţate să grăbească vaccinarea anti-COVID.

Autoritățile vor ca prima etapă să se încheie cât mai repede, astfel încă din 15 ianuarie să poată începe a doua etapă de vaccinare anti-COVID-19, când vor fi vaccinate persoanele din centrele sociale și persoanele cu activități esențiale.

„Ministerului Sănătății îndeamnă centrele de vaccinare să accelereze programările pentru imunizarea personalului din Etapa 1. În acest fel vom putea demara mai devreme Etapa 2, când vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și lucrătorii din domeniile esențiale.
Fără griji: chiar și după ce a doua etapă va fi demarată, lucrătorii din Etapa 1 se vor putea vaccina în continuare”, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Din 27 decembrie şi până acum, număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în România este de 76.400, potrivit Registrului Electronic Național al Vaccinărilor (RENV).

Citeşte şi: Vaccin anti-covid. De ce apar cazuri de infectare după imunizare. Explicaţia şefei Societăţii Române de Epidemiologie

Ministerul Sănătății a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea anti-COVID

Ministerul Sănătății a bulversat conducerile spitalelor după ce a trimis iniţial o somație greșită privind vaccinarea anti-COVID.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a cerut oficial Ministerului Sănătății să trimită o adresă către centrele de vaccinare, prin care să le anunțe că trebuie ca până vineri să încheie programările cadrelor medicale pentru vaccinare. Doar că un angajat al Ministerului Sănătății a anunţat managerii de spitale că până la ora 20.00  trebuie încheiată vaccinarea cadrelor medicale, nu programarea, așa cum transmisese coordonatorul campaniei, potrivit Digi24.

Medicul Valeriu Gheorghiță a sesizat greșeala și la ședința zilnică cu reprezentanții centrelor de vaccinare din județe a atras atenția că este vorba de o eroare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă