Autoritățile reduc de la 6 la 4 luni perioada de administrare pentru a treia doză de vaccin

1 săptămână in urmă 10

Românii care au încheiat schema inițială de vaccinare vor primi a treia doză de vaccin la cel puțin 4 luni de la a doua, în loc de 6 cât a fost până acum. Modificarea intră în vigoare de luni, 17 ianuarie, a anunțat joi Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID, citat de Hotnews.

Scurtarea termenului pentru doza booster a fost discutată zilele acestea de autorități, având în vedere faptul că și alte țări au luat o decizie similară.

Noul termen pentru doza booster a fost decis deoarece datele științifice arată că protecția dată de vaccin scade după 4 luni de la schema inițială de vaccinare, a afirmat medicul militar Gheorghiță, într-o conferință de presă.

Potrivit lui Gheorghiță, recomandarea fermă a CNCAV este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la doza booster, deoarece efectul vaccinurilor ARN la booster este mai bun.

Vaccinarea cu a treia doză de vaccin a început în România pe 28 septembrie 2021 pentru persoanele care au mai mult de 6 luni de la primele două doze. Până miercuri, 2.179.080 de români au primit boosterul.

Scurtarea perioadei de așteptare pentru doza booster arată necesitatea de a adminstra cât mai rapede dozele de rapel, pe măsură ce varianta Omicron se răspândeşte rapid în lume, iar mai multe studii au susținut că protecția în fața tulpinii crește după a treia doză.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă